Tot ce trebuie să știți despre Kosovo – România! Va fi meciul 738 al tricolorilor, care e istoria fotbalului din micuțul stat nerecunoscut de cinci alte țări europene | SPECIAL

Naționala României întâlnește, vineri, la Priştina, reprezentativa statului Kosovo, în preliminariile Euro-2024. Meciul Kosovo – România are loc cu începere de la ora 21.45.

Tot ce trebuie să știți despre Kosovo – România! Va fi meciul 738 din istoria tricolorilor, care e istoria fotbalului din micuțul stat nerecunoscut de cinci state europene | SPECIAL

Cu reprezentativa Kosovo nu ne-am mai întâlnit până acum, fiind o nouă apariție în planul politico-geografic, automat și sportiv.

Naționala de fotbal a avut primul meci în martie 2014. Acum ne-a venit rândul, prin ceea ce ne-au hărăzit sorții, de a avea prima intersecție du prilejul preliminariilor lui Euro 2024.

Va deveni astfel reprezentativa celei de-a 88-a țari s-au entități teritoriale cu care s-a întâlnit echipa naostră națională în cei 101 ani de existență. Ultima oară când am întâlnit în premieră o națională a avut loc, nu demult, în 2019, când am jucat cu Malta.

Va fi meciul 738 din bilanțul general al naționalei României. La zi avem 326 victorii, 187 egaluri, 224 înfrângeri, 1206-936 golaveraj

Un mic istoric fotbalistic al adversarei Kosovo

Când prezentăm Kosovo, indiferent de domeniu, nu ai cum să eviți istorico-politicul, chiar dacă subiectul este sensibil. Căci separarea de Serbia a fost făcută cu vărsare de sânge și totodată cu ajutorul unor alte forțe, de aceea, conform multora, pe lângă faptul că a fost un amestec violent în treburile interne ale Serbiei, i s-a făcut totodată o mare nedreptate, deschizându-se astfel o periculoasă cutie a Pandorei.

De altfel, că lucrurile nu sunt tocmai corecte, statul Kosovo este nerecunoscut și astăzi de 96 de state ale ONU, dintre care și 5 din UE (Cipru, Grecia, Slovacia, Spania și România).

Pe plan fotbalistic, chiar dacă a jucat unele meciuri cu caracter amical în perioada când făcea parte din Iugoslavia, acelea nu sunt consemnate în vreun palmares, pentru că n-aveau cum, fiind vorba de o regiune.

În perioada iugoslavă, doar două echipe din Kosovo au ajuns în primul eșalon, FK Priština, care a participat la 5 ediții, ocupând în clasamentul all-time locul 29, și Trepča Titovo Mitrovica, cu un singur sezon, ocupând locul 51 în aceeași ierarhie.

Printre jucătorii originari din Kosovo care au jucat pentru reprezentativa „plavilor” au fost Fahrudin Jusufi, Milutin Šoškić și Vladimir Durković, care au câștigat aurul olimpic în 1960, iar mai în anii 80-90, Vilson Džoni sau Fadil Vokrri.

Primul meci recunoscut oficial, cu Haiti în 2014. Urmează Kosovo – România

Nu sunt consemnate nici meciurile când nu a fost recunoscută de UEFA, disputate înainte de 2014. După declarația independenței, Kosovo a solicitat la 24.10.2008, aderarea la FIFA. Aceasta a fost respinsă la Congresul FIFA desfășurat la Zürich, așa încât nu a putut juca nici măcar partide amicale.

Mai mulți jucători cu origini kosovare din Albania și Elveția au scris o declarație către mai marele FIFA de-atunci, Joseph Blatter, în care au cerut să fie lăsată echipa națională să joace amicale.

Acest lucru a fost permis de la 06.02.2013, însă fără afișarea unor simboluri naționale precum drapel, stemă sau intonarea imnului. La 5 martie 2014, a jucat la Mitrovica primul său meci recunoscut, un amical cu Haiti, încheiat 0-0. Provocările nu au lipsit.

Înainte de meci, unii jucători ai naționalei s-au pozat cu armele la un poligon de tragere, provocând revoltă în Serbia. Ba mai mult, în ajunul meciului, suporterii Kosovo au ars un steag al Serbiei. Acest incident a determinat Asociația de Fotbal din Serbia să solicite ca FIFA să revoce dreptul Kosovo de a juca amicale internaționale.

Ordinul mai marilor fusese însă dat și nu s-a mai putut schimba nimic. Abia în al 4-lea meci amical, la 07.09.2014, cel cu Oman, a obținut prima victorie.

Așadar, în 2014 a jucat 4 partide, 2 în 2015, iar în 2016 a participat la prima competiție oficială, preliminariile CM 2018. Nu a ajuns până acum la niciun turneu final.

Cronologic, locuri și liniile de clasament ocupate de Kosovo

CM 2018: locul 6 din 6, cu 10. 0. 1. 9. 3-24. 1
LN 2018-2019, Liga D: locul 1 din 4, cu 6. 4. 2. 0. 15-2. 14
CE 2020: locul 3 din 5, 8. 3. 2. 3. 13-16. 11
LN 2020-2021, Liga C: locul 3 din 4, cu 6. 1. 2. 3. 4-6. 5
CM 2022: locul 5 din 5, cu 8. 1. 2. 5. 5-15. 5
LN 2022-2023, Liga C: locul 2 din 4, cu 6. 3. 0. 3. 11-8. 9

  • Bilanțul la zi al naționalei: 73 meciuri, 25 victorii, 15 egaluri, 31 înfrângeri, 96-103 golaveraj.

Cea mai bună comportare a avut-o la ultimele preliminariile Euro, când multă vreme a fost în luptă pentru primele două locuri cu favoritele Anglia și Cehia, cedând în ultimele două meciuri.

Makkelie pentru a 2-a oară. Va arbitra Kosovo – România

Olandezul Danny Desmond Makkelie a fost desemnat să conducă meciul de la Prishtina, fiindu-i alături asistenții Hessel Steegstra și Jan de Vries, precum și rezerva Sander van der Eijk. Makkelie a mai condus un singur meci al naționalei noastre, amicalul cu Austria, de la 05.06.2012, încheiat 0-0.

De asemenea s-a mai intersectat de două ori cu fotbalul românesc, de fiecare dată în preliminariile Ligii Campionilor, la 03.08.2016, Steaua – Sparta Praga 2-0 și la 03.08.2021, CFR Cluj – Young Boys 1-1.

Va fi a 26-a partidă cu un arbitru olandez la centru, bilanțul nostru cu ei împărțind dreptatea: 13 victorii, 5 egaluri și 7 înfrângeri.

Uriașul fotbalist pitic

Pe cât de mic era ca statură, doar 1,63 m, Alain Jean Giresse a fost un fotbalist mare, un mijlocaș care vedea fotbalul în teren ca nimeni altul. De aceea, chiar dacă a ajuns la peste 70 de ani (n. 02.08.1952) este încă o celebritate, vedeta delegației fotbalistice a Kosovo.

A câștigat un titlu european cu Franța în 1984, un bronz mondial în 1986 și un loc 4 în 1982. A alcătuit o celebră linie de mijloc a naționalei Franței căreia i se spunea „Careul magic”, din care mai făceau parte Michel Platini, Jean Tigana și Luis Fernandez.

Ca antrenor nu a avut același succes, activând și la câteva echipe de club, precum Toulouse și PSG din Franța, FAR Rabat din Maroc, dar în cea mai mare parte a carierei a fost selecționer, având la activ 6 selecționate: Georgia (2004-2005), Gabon (2006-2010), Mali (2010-2012 și 2015-2017), Senegal 92013-2015), Tunisia (2018-2019) și Kosovo (din 2022).

Trei campioni de-afară pentru Kosovo

Dacă privim echipele din străinătate la care sunt legitimați componenții naționalei Kosovo și cei ai noștri, avantajul este clar de partea lor. Dacă la ei sunt doar 5 care evoluează la formații de eșalon secund, la noi sunt 9.

De fapt, în afara lui I. Hagi, toți cei care activează la echipe din Europa sunt în eșaloane secunde.

Iar la ei nu există jucători la cluburi din afara Europei. Ca să nu mai evidențiem și că există 3 recenți campioni, Rrahmani (Napoli) în Italia, Rashica (Galatasaray) în Turcia și Rrudhani (Young Boys) în Elveția. La noi, Sorescu doar se face că este campion în Polonia, asta numai pentru că a evoluat la Raków în prima parte, căci altfel nu prea a avut parte de respectivul titlu.

Publicat: 16 06. 2023, 08:24
Actualizat: 16 06. 2023, 09:41