Traore, o soluție pentru România? Lupescu: „Ar trebui să joace 5 ani în Liga 1 pentru a putea vorbi de o naturalizare”

Evoluțiile bune ale lui Traore din Liga 1, dar și din Liga
Campionilor, l-au adus în atenția marilor cluburi europene.
Liverpool, Arsenal sau Napoli l-au urmărit în câteva meciuri pe
atacantului lui CFR.

Traore a marcat un gol în Liga Campionilor, în meciul cu Basel.
Și-a trecut în cont și 3 bare, două cu AS Roma și una cu Bayern
Munchen.

Atacantul a renunțat să joace pentru naționala Coastei de Fildeș,
dezamăgit că nu a fost inclus în lotul pentru Campionatul Mondial
din 2010, și ar putea evolua pentru orice națională de pe glob.
Prima opțiune o are Burkina Faso, țara care i-a acordat deja
cetățenia.

„Conform regulamentelor FIFA, domnul Traore trebuie să
joace cinci ani în campionatul românesc pentru a putea vorbi de o
naturalizare. Mă îndoiesc că domnul Traore ar putea primi cetățenia
mai devreme. Nu știu cum va proceda Burkina Faso în legătură cu el.
Avem nevoie de jucători valoroși, dar acesta este
regulamentul”
, a spus Ionuț Lupescu pentru
Ziua de Cluj.

Traore a urmat exemplul lui coechipierului său Yssouf Kone, care,
deși este născut în în Coasta de Fildeș, joacă pentru naționala de
fotbal din Burkina Faso.

Publicat: 20 10. 2010, 18:09
Actualizat: 20 10. 2010, 18:11