Trei concluzii după înfrângerea tristă de la Podgorica. Cum și-a bătut joc Daum de ultima șansă de reabilitare, alegerea tactică imposibil de explicat și „coșmarul” care nu se mai termină

Am pierdut cu Muntenegru, 0-1 la Podgorica, am rămas chiar și fără șansele matematice de a prinde barajul, dar partea cea mai proastă pentru Christoph Daum și jucătorii lui nu a fost rezultatul, ci faptul că naționala României a jucat exact cum nu-și dorea nimeni: defensiv, haotic, fără imaginație în atac. Pe scurt, mai nimic, într-un meci pe care trebuia să-l câștigăm pentru a nu pune capăt unei noi campanii de calificare, dar în care am tras un singur șut pe poarta lui Petkovic în 90 de minute triste, iar Daum a considerat că e din nou momentul să apeleze la improvizații neinspirate.

ProSport a tras concluziile după înfrângerea cu Muntenegru, iar realitatea e că rezultatul a fost adus de două decizii cel puțin discutabile luate de selecționerul neamț.

  • Daum sau cum să-i regreți pe Pițurcă și Iordănescu

Despre Victor Pițurcă și Anghel Iordănescu s-a scris aproape obsesiv că sunt doi antrenori defensivi, care omoară jocul și așteaptă contraatacul pentru a lovi și puțini erau fanii care credeau, în 2017, că Federația poate găsi pe cineva care să pară și mai lipsit de idei. Ei bine, Christoph Daum e exact omul potrivit pentru acest statut, lucru demonstrat din plin la Podgorica, în meciul sinonim cu ultima sa șansă de reabilitare în fața românilor. Sigur pe el, omul care ne-a anunțat că vom ataca în haită în momentul în care a preluat frâiele naționalei s-a dus în Muntenegru, în meciul în care singura opțiune era o victorie la scor, să joace aceeași carte plictisitoare: apărare, doi închizători, Bogdan Stancu în stânga și speranțe la contraatac. Evident, nu i-a ieșit, a pierdut, dar deranjantă nu e înfrângerea, ci incapacitatea neamțului de a se trezi în ultimul ceas, de a alinia o echipă ofensivă, de a renunța la al doilea închizător și de a încerca să joace fotbal într-un meci decisiv. Căci, să fim sinceri, presiunea era pe muntenegreni, iar Jovetic și colegii săi nu formează o echipă care să nu-ți dea nicio șansă. Ba dimpotrivă!

1 – un șut pe poartă a reușit România la Podgorica: o execuție moale a lui Chipciu, în prima repriză

  • Termină cum a început, cu o improvizație neinspirată

Pornind de la ideea că alegerea tactică a lui Daum e bună și România trebuie să joace pe contraatac și să stea foarte bine la mijlocul terenului, una dintre deciziile neamțului devine foarte greu de înțeles și contrazice tot planul tactic. La fix un an după ce șoca lumea fotbalului românesc cu o improvizație greu de înțeles – Bicfalvi mijlocaș dreapta cu Muntenegru, la Cluj -, Daum a „lovit” din nou, iar cunoștințele acumulate în atâția ani l-au îndemnat să înceapă cu Valerică Găman la mijlocul terenului. Complet logic, dacă vrei să câștigi și să surprinzi pe contraatac, nu? De ce să joci cu Stanciu, un pasator, când te poți baza pe un distrugător?


Daum și Rudy Verkempinck, imaginea lipsei de inspirație.

Deloc neașteptat, craioveanul și-a făcut treaba defensiv și a închis culoarele, dar, așa cum oricine l-a urmărit mai mult de două meciuri își putea da seama, nu a existat nici măcar 1% pe plan ofensiv. Găman nu știe să verticalizeze, nu pasează lung, nu găsește culoarele pentru atacanți, iar doar cine nu voia nu conștientiza asta. Nu și Daum, omul care nu a convocat încă un mijlocaș central chiar dacă Pintilii era în pericol de suspendare înaintea meciului cu Armenia. Daum, antrenorul care aruncă la mijlocul terenului un fundaș de 1,88 metri într-o partidă decisivă, în care doar o victorie la scor reprezenta o mulțumire.

  • Florin Andone. Și o statistică aproape ireală!

Fotbalist care se bucură de o imagine foarte bună în fotbalul românesc, dată de golurile înscrise pentru Depor în Primera Division, Florin Andone începe să fie constrâns de realitate la echipa națională. La fel ca în multe alte meciuri sub tricolor, vârful cu care ne mândrim în La Liga nu a fost ajutat de linia ofensivă din spatele său, nu a găsit spații și nu a avut ocazii de gol până în momentul în care neinspiratul Daum l-a chemat lângă el pe bancă și a început să atace cu…Băluță.


Florin Andone (foto dreapta), în unul dintre multele sprinturi rămase fără rezultat.

De-a lungul timpului, au existat jucători care au strălucit la echipa de club, dar nu au confirmat la națională și oameni care nici măcar nu prindeau primul 11 săptămână de săptămână, dar dădeau randament sub tricolor. Din păcate, Andone se înscrie în categoria a doua, iar cauzele nu țin neapărat de el. Totuși, e atacant, iar statistica lui la națională arată înfiorător: un gol, într-un meci amical cu Italia, în 17 meciuri jucate. În tot acest timp, când devine clar că Andone nu e un om pe care să te poți baza dacă nu-l pui în valoare, adevărata dramă e dată de superioritatea nefondată cu care Daum ne explică, zilnic, că Alibec nu e o soluție pentru atacul său.

Cu Andone printre „vinovați”, România deține un record care nu e rușinos decât dacă te numești Gibraltar sau San Marino: ultimul gol marcat de un atacant al naționalei din acțiune, într-un meci oficial, datează din 29 martie 2015, când Keșeru puncta, la Ploiești, contra Insulelor Feroe.

Publicat: 05 09. 2017, 08:11
Actualizat: 05 09. 2017, 08:12