„Trică, în locul lui Mutu!”

Andone îi transmite de la Cluj selecționerului că Trică și Panin nu pot lipsi din lotul României pentru turneul final al Euro.

N-a mai vorbit de ceva veme cu Victor Pițurcă. Și așa, Ioan Andone este convins că selecționerul nu va evita la nesfârșit să cheme la lot jucători de la CFR.

„În acest moment, Trică e cel mai bun jucător din România în ultimii 30 de metri. E în formă și a speriat deja adversarii din Liga I. E, în viziunea mea, cel mai bun înlocuitor pentru absența lui Mutu de la națională. Nu știu dacă va fi chemat la amicalul cu Rusia, dar sigur trebuie să fie în lot la Euro”, spune ferm Andone. Totodată, el îl «împinge» și pe Cristian Panin în ochii lui Piți.

“E într-o formă foarte bună, nu degeaba ține pe bancă un jucător de Liga Campionilor. Cred că nu va rata turneul final, dacă nu se va accidenta”, a mai adaugat „Fălcosul”.

Cristian Panin, fundaș CFR Cluj: Dacă mă cheamă nea Piți, plec în secunda următoare. Nu m-a căutat însă nimeni să-mi spună dacă sunt în vizorul selecționerului.

Publicat: 13 03. 2008, 20:59