Tricolorii joacă pentru „Becali Team”

Vremurile când frații Becali și selecționerul Victor Pițurcă erau frați de cruce au trecut, dar, cu toate acestea, impresarii au legături strânse cu echipa națională.

Nu prin prisma relației cu Piți, care s-a refăcut, însă conform spuselor antrenorului, „nu va mai putea fi niciodată cum a fost”, ci prin legăturile pe care Ioan și Victor Becali le au cu fotbaliștii de la echipa națională. Cei doi reprezintă interesele a mai mult de jumătate din lotul care va merge la Euro.

În plus, prin împăcarea cu vărul Gigi, fraților Becali li s-a deschis și ușa Stelei, de unde ar putea să-i ducă afară și pe Rădoi, Nicoliță sau Ghionea, care nu au angajamente semnate cu firma lor de impresariat, așa cum au Dică și Goian. Interesant este și faptul că șase dintre ceilalți tricolori au avut și ei o relație contractuală cu aceștia, dar au rupt-o din diverse motive.


Cea mai mare pierdere a procuratorilor poate fi socotită cea a lui Adrian Mutu, care s-a despărțit de ei după scandalul drogurilor, în care a fost implicat mijlocașul Fiorentinei. La momentul actual, Mutu nu mai vorbește cu niciunul dintre frații Becali, rezumându-se doar la a se saluta cu Victor, atunci când se întâlnesc accidental în cantonamentul naționalei sau altundeva.


M. Niculae, Mutu, Contra, Stăncioiu, Codrea, Raț


Lobonț, Tamaș, Chivu, Șt. Radu, Marica, D. Niculae, Fl. Petre, Cristea, Moți, Bratu, Săpunaru, Goian, Dică, Rădoi, Nicoliță, Ghionea
(ultimii cinci sunt la Steaua și pot fi transferați oricând de Becali)


Popa, Cociș

"E o satisfacție pentru noi faptul că reprezentăm niște jucători de națională. Suntem mândri și de cei pe care i-am avut și care nu mai au contract cu firma noastră. Voi merge la Euro și mă rog ca echipa României să aibă rezultate bune. Cu siguranță atunci vom putea vorbi și despre transferuri" – Victor Becali, impresar FIFA

Publicat: 28 05. 2008, 00:13
Actualizat: 28 05. 2008, 00:56