Tricolorii au pregătit ultimul meci din actuala campanie de calificare analizând editorialul apărut în ProSport sub semnătura lui Cristian Tudor Popescu
Atmosfera din cantonamentul României a fost una cât se poate de tensionată după înfrângerea din Serbia, iar subiectul Mutu, dezbătut intens pe toate canalele de comunicare, a fost unul la zi și printre tricolori. Comportamentul lui Mutu de dinaintea, din timpul și de după rușinoasăa înfrângere cu 5-0 a fost disecat de Marica și ceilalți fotbaliști. Recunoscut pentru faptul că se uită doar pe articolele care îi sunt indicate de ofițerul de presă sau de apropiați, Răzvan Lucescu a citit editorialul lui Cristian Tudor Popescu de miercuri „Drogul Mutu-supradoză” în dimineața partidei cu Insulele Feroe. „A rămas foarte impresionat de text. Aproape că l-a și lipit în vestiar. La ședința tehnică de dinaintea meciului a stat cu fiecare jucător în parte pentru a se asigura că îl citește”, a declarat pentru ProSport un membru al staffului tricolor.
„Răul e mai mare decât binele”
„Încă o dată, Mutu s-a dorit model, trend setter”, „șmecher sortit să fie admirat și imitat” ori „Fără închegarea unei atmosfere sănătoase între tricolori, nu cred că are vreun rost ca Răzvan Lucescu să se apuce de ceva pe gazon” sunt doar câteva din pasajele materialului care se încheie mai mult decât sugestiv: „Răul pe care îl poate face Naționalei o pușlama bătrână care știe să dea cu piciorul în minge e mai mare decât binele”. Selecționerul a evitat să comenteze acest subiect, preferând să confirme că a citit editorialul și că i-a plăcut: „Ține de intimitatea vestiarului ce și cum studiem, indiferent de genul materialului”.
„Nu pot decât să mă bucur că nu scriu degeaba”, Cristian Tudor Popescu, senior-editor Gândul, editorialist ProSport
„Eu cred că acest material ar trebui lipit pe ușa vestiarului oricărei echipe”, Dinu Gheorge, președinte FC Brașov
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER