Tricolorii, la primul meci fără căpitanul Chivu!** Pantilimon: „Jucătorii din defensivă îi vor suplini absența”
Doi dintre fotbaliștii selecționați să reprezinte România în
partida cu Bosnia, de pe 3 iunie, au vorbit la conferința de presă
despre atmosfera la lot, despre retragerea lui Chivu și despre
atmosfera din Giulești.
Lucian
Sânmărtean, jucătorul lui FC
Vaslui, salută decizia lui Răzvan Luvescu de a-l rechema la
națională și speră că aportul său la jocul României nu va rămâne
fără rezultat..
„Mă simt grozav să fiu din nou la națională după atâta
timp și chiar dacă nu am fost foarte des, am venit cu gânduri mari.
Prezența mea la națională și faptul că Răzvan m-a convocat mă
obligă să joc pentru dânsul.
Jocul o va arăta dacă voi aduce un plus ofensiv
naționalei, asta în cazul în care voi juca. Cu siguranță aportul
publicului va fi foarte important, în Giulești este o atmosferă
unică.
Mă surprinde și pe mine că am ajuns la vârsta asta din nou la
națională, probabil că lipsa de formă și de continuitate m-a ținut
departe de ea”, a spus mijlocașul.
Tamaș
și Goian se vor descurca fără Chivu
Portarul Timișoarei, Costel Pantilimon,
regretă că naționala l-a pierdut pe Cristi Chivu, un jucător de la
care tricolorii au avut de învățat. Bănățeanul promite că prezența
la națională va fi întotdeauna pe primul plan, indiferent de cât de
obositor va fi ritmul în care se va juca la echipa de club.
„Deocamdată ne pregătim cât mai bine, este o săptămână de
acomodare. Săptămâna viitoare, când toată lumea va fi prezentă la
echipă se va intra in linie dreaptă.
Presiune este oriunde, dar toată concentrarea noastră trebuie să se
îndrepte către echipa națională. Căpitanul nostru, Chivu, era un
lider adevărat, dar îi respectăm decizia, am învățat multe lucruri
de la el, respectul fiind cel mai important. Cristi știa să
respecte fiecare nou fotbalist venit la națională. Avem totuși
jucători experimentați în defensivă, Tamaș, Goian, care vor face
totul să suplinească absența lui Chivu..
Nu e problema mea cine va purta banderola.
Pe Mutu l-am apreciat mereu, e un jucător de mare valoare. Prezența
la națională te obligă să-ți reprezinți țara, plus că este un meci
foarte, foarte important. Când ești pus să alegi între vacanță și
națională, alegi naționala”, a spus Pantilimon.