Tricolorii nu mai sperie pe nimeni:** „Nu e mai ușor să câștigi puncte în Belarus decât în România!”
Selecționerul echipei Albaniei, Josip Kuzhe, a declarat, luni,
într-o conferință de presă, că naționala sa trebuie să învețe din
greșelile precedentelor confruntări cu România și este încrezător
că jucătorii săi vor specula punctele slabe ale „tricolorilor”,
informează cotidianul Gazeta Shqiptare.
„Trebuie să fim realiști, dar și optimiști. Cred că
putem obține rezultate interesante în grupă. Vom vedea pe măsură ce
jucăm ce obiectiv putem atinge. Având în vedere precedentele
experiențe cu România și Belarus în preliminariile Euro-2008, vom
încerca să învățăm din greșelile trecutului. Cu Luxemburg e
obligatoriu să luăm 6 puncte. Putem aduce puncte de oriunde, nu pot
spune că e mai ușor să câștigi puncte în Belarus decât în Bosnia
sau România. Toate aceste echipe sunt tari pe teren propriu, dar au
și puncte slabe pe care vom încerca să le găsim și să le
speculăm”, a spus Kuzhe.
Antrenorul croat al Albaniei a afirmat că are ambiții mari în
grupa D. „Am obținut rezultate bune cu Portugalia și
Danemarca în preliminariile trecute, doresc să punem fiecare
adversar în dificultate. Sunt convins că putem câștiga puncte
importante. Ca să te califici îți trebuie 21-23 de puncte, dar noi
trebuie să luăm fiecare meci în parte și să facem o figură
frumoasă. Atunci s-au făcut 11 puncte în grupă, să vedem acum.
Momentan suntem în urna a cincea și vrem să ne îmbunătățim
coeficientul, pentru a putea urca în urna a patra valorică sau
chiar a treia”, a precizat Kuzhe.
Reprezentativa României va face parte din grupa D de calificare
la Campionatul European din 2012, alături de selecționatele
Franței, Bosniei-Herțegovina, Belarusului, Albaniei și
Luxemburgului, conform tragerii la sorți de duminică, de la
Varșovia.