Tricolorii se luptă pentru un sac de bani! Câți bani încasează FRF dacă România se califică la Euro

România întâlnește în această seară Suedia într-un meci decisiv pentru calificarea naționalei noastre la Euro 2020. Pe lângă importanța sportivă maximală, „dubla” cu Suedia și Spania are o importanță capitală și în privința finanțelor, pentru că FRF ar putea să se îmbogățească, efectiv, în urma unei participări la turneul final.

UEFA a hotărât în urmă cu mai bine de un an majorarea premierilor care vor fi acordate federațiilor naționale care își vor trimite reprezentativa la turneul final al Euro 2020. În 2016, în Franța, România a reușit să încaseze 8 milioane de euro doar de pe urma calificării în grupele competiției, acolo unde a mai obținut jumătate de milion de euro pentru remiza cu Elveția.

Pentru evenimentul care va aniversa și 60 de ani de la punerea bazelor UEFA, forul continental a decis o majorare consistentă a recompenselor financiare pregătite pentru cele 24 de participante. Astfel, numai prezența în grupe garantează 9,25 de milioane de euro. O victorie în această fază ar mai aduce un bonus de 1,5 milioane de euro, în timp ce un meci egal poate produce pentru reprezentativa în cauză jumătate din această sumă.

Începând cu faza eliminatorie, bonusurile se acordă doar în urma calificării după cum urmează: optimi – 2.000.000€, sferturi – 3.250.000€, semifinale – 5.000.000€, finală – 7.000.000€, câștigătoare – 10.000.000€.

UEFA ar putea salva bugetul FRF

Practic, o eventuală campioană care reușește să își câștige și toate cele trei meciuri din grupă va putea ajunge la un premiu de 34 de milioane de euro, cu 7 milioane mai mult decât cel pe care o echipă în aceeași postura l-ar fi putut obține în 2016.

Practic, o victorie cu Suedia și un egal în Spania ar putea garanta un venit de cel puțin 9,25 de milioane de euro care va intra în conturile FRF. Practic, chiar și fără vreun punct obținut în grupele Euro 2020, calificarea la turneul final ar crește bugetul de venituri al Federației cu aproape 70%, dat fiindcă acesta se ridică acum la 15 milioane de euro. Pe lângă această sumă, FRF ar putea capitaliza și în alte moduri entuziasmul provocat de o eventuală calificare, astfel că veniturile rezultate de pe urma unei participări la Euro 2020 nu s-ar limita doar la sumele venite dinspre UEFA.

Publicat: 15 11. 2019, 18:39
Actualizat: 15 11. 2019, 20:03