Împrejurimile hotelului (Santis) unde vor sta tricolorii sunt pline cu afișe inscripționate „Hai România!”
„Când vine România?”, a fost prima întrebare pe care recepționerul elvețian ne-a adresat-o când a auzit de unde venim. Abia așteaptă ca tricolorii să sosească sau o spune din politețe? Vom vedea cum ne vor susține gazdele la meciuri.
În vecinătatea orașului St. Gallen, unde România va fi cazată pe perioada primelor două meciuri din grupă, afișe sau panouri mari cu inscripția „Hai România!” împânzesc zona, semn că marketingul Federației Române de Fotbal și-a făcut datoria. Micile așezări din jurul orașului sunt extrem de liniștite. Par decupate dintr-o altă lume. Verdeață multă, soare, dar și un iz palid de bălegar. Ziua sunt 25 de grade, dar seara se face răcoare. Aparent, nici nu îți vine să crezi că Elveția este una dintre țările care vor găzdui zgomotosul turneu final, unde suporterii echipelor participante încep ușor să invadeze această țară, care de fiecare dată și-a păstrat reticiența în fața străinilor. Acum, cu Euro 2008, Elveția pare oarecum descoperită și obligată să țină garda jos. Hotelurile își așteaptă clienții, iar steagurile României sunt amplasate pe la ferestre, ca un prim semn de ospitalitate. Prelatele îi feresc pe jucători de „spioni“
Deja are gardurile „securizate”, adică prelate care să împiedice orice privire indiscretă dinspre exterior. Întrucât România este așteaptată azi la Santis, hotelul și-a găzduit ieri ultimii clienți. „După amiază vor pleca toți, iar de luni nimeni în afară de membrii delegației României nu va putea pătrunde aici”, ne-a avertizat una dintre recepționere, mai în vârstă și experimentată în ceeea ce privește curiozitatea jurnaliștilor. Am aflat și de ce. „Hotelul nostru a găzduit mai multe reprezentative naționale. Echipele care de regulă joacă împotriva Liechtensteinului trag la noi. A fost cazul Ucrainei, al Angliei sau al Spaniei”, ne-a mărturisit mândră elvețianca.
Încrezători că tricolorii noștri se vor ridica la nivelul unui Șevcenko, Beckham sau Raul, după ce vor dormi în camerele unde celebrii fotbaliști au făcut-o în ultimii ani aici, am părăsit hotelul Santis cu un sentiment de ciudă că, după ce naționala se va caza aici, vizitele noastre în interiorul complexului vor fi extrem de rare. Cu siguranță, Pițurcă și jucătorii săi se vor simți mai liniștiți în spatele gardurilor acoperite cu prelată.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER