„Tricolorii” și-au revenit după înfrângerea de la Pireu: „Erau dărâmați psihic!” Pițurcă, despre Chiricheș: „Este sută la sută apt”
România dispută marți seara, pe Național Arena, manșa retur din barajul cu Grecia, cu începere de la ora 21:00.
Selecționerul Victor Pițurcă a vorbit, în cadrul unei conferințe de presă, despre șansele României de a ajunge la Campionatul Mondial și a indicat că prezența lui Chiricheș pe teren este aproape sigură.
„Am avut discuții cu băieții și am pregătit bine meciul de mâine seară. Va fi foarte importantă prestația jucătorilor în fața a peste 50 de mii de oameni. În condițiile date, nu avem nimic de pierdut și sper să reușim ce ne-am propus.
Băieții și-au revenit pentru că erau dărâmați psihic imediat după jocul din Grecia. Am fost dezavantajați de arbitru, e foarte dificil mai ales la un asemenea nivel.
Trebuie să marcăm goluri, și în Grecia am încercat să jucăm ofensiv. Nu vom neglija nici faza defensivă. Într-un asemenea joc trebuie să marchezi și să nu primești goluri. Grecia are jucători de valoare, însă e o echipă care joacă mai închis și se bazează pe modulul defensiv.
Am primit două goluri din faze fixe, în urma unor faulturi care nu își aveau rostul făcute de Torje. Cu siguranță că grecii se vor retrage în propria jumătate. Avem jucători buni care pot crea pericol în careul lor și sper să marcheze goluri.
Vlad Chiricheș s-a antrenat normal. Cred că se va regăsi în primul 11. Medical este sută la sută apt.
Încă nu m-am decis cine va apăra. Cel care va apăra va avea o mare responsabilitate, deoarece la portar se cunoaște fiecare greșeală.
Maxim e copilul meu. Nimeni nu știa de el când l-am adus eu la echipa națională.
Jucătorii au fost motivați peste măsură. Nu ai nevoie de o motivație în plus atunci când te gândești că vei participa la CM.
Suporterii trebuie să fie alături de noi până la finalul meciului. Golurile pot veni și în prelungirile partidei.”, a spus Victor Pițurcă în cadrul unei confirențe de presă.