Echipa națională a României a învins Andorra cu scorul de 4-0, iar pe lista marcatorilor s-au aflat Nicolae Stanciu, Ianis Hagi, Răzvan Marin și Florinel Coman.
Chiar dacă selecționata condusă de Edi Iordănescu a avut patru marcatori, Ilie Dumitrescu a rămas impresionat de prestația lui Ianis Hagi, fotbalistul lui Deportivo Alaves care a înscris în minutul 28, a obținut penalty pe primei reprize după ce a fost busculat de Marc Garcia, iar în minutul 50 i-a dat o pasă decisivă lui Florinel Coman.
La finalul meciului România – Andorra, scor 4-0, Ilie Dumitrescu a avut numai cuvinte de laudă la adresa lui Ianis Hagi și l-a numit pe acesta „omul meciului”.
„Mă bucur foarte mult pentru triunghiul din linia mediană, și-au asumat rolul de lideri. Mă refer și la Răzvan Marin, și la Stanciu, dar în special la Ianis Hagi, care, pentru mine, a fost omul meciului.
A fost pus în poziția în care dă cel mai bun randament, în spatele atacantului, între linii”, a declarat Ilie Dumitrescu, conform Digisport.
Echipa națională a României va juca pe 18 noiembrie, ora 21.45, cu Israel, în deplasare, în timp ce ultimul meci din Grupa I din preliminariile pentru EURO 2024 este programat pe 21 noiembrie, ora 21.45, acasă, cu Elveția.
O victorie a „tricolorilor” cu Israel pe 18 noiembrie le-ar asigura în proporție de 90% un loc la EURO 2024 din Germania elevilor lui Edi Iordănescu.
După rezultatul înregistrat cu Andorra, echipa națională a României a urcat pe primul loc în Grupa I, cu 16 puncte, la unul în fața Elveției și la cinci distanță de Israel, doar că elvețienii au un joc în minus, în timp ce israelienii au două.
Clasamentul Grupei I
*Elveția are un joc în minus față de selecționata României, în timp ce Israel nu a jucat cele două partide din luna octombrie.
ROMÂNIA: 12. Moldovan – 23. Sorescu, 3. Drăgușin, 15. Burcă, 11. Bancu – 18. R. Marin, 10. Stanciu-cpt. – 21. Moruțan, 14. Hagi, 17. Fl. Coman – 19. Bîrligea Rezerve: 1. Niță, 16. Târnovanu – 2. Rațiu, 4. Rus, 5. Screciu, 6. M. Marin, 7. Alibec, 8. Cicâldău, 9. Drăguș, 13. Mihăilă, 20. Man, 22. Borza Selecționer: Edward Iordănescu
ANDORRA: 12. Alvarez – 18. Jesus Rubio, 3. M. Vales, 5. Llovera, 15. San Nicolas – 21. M. Garcia, 6. E. Vales, 4. Rebes, 17. Cervos – 8. M.Vieira, 9. Sancez Rezerve: 1. Gomes, 13. Pires, 2. De Pablos, 7. M. Pujol, 10. R. Fernandez, 11. I. Fernandez, 16. Gomes, 14. Alaez, 19. Viladot, 20. Pomares, 22. Vernat, 23. Rubio Selecționer: Koldo Álvarez
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER