Tupeu luxemburghez!** Holtz: „Vrem România pe ultimul loc în grupă după acest meci”
Selecționerul Luxemburgului, Luc Holtz, a declarat, luni seară,
într-o conferință de presă la Piatra Neamț, că speră ca prestația
jucătorilor săi să fie una „la înălțime” la meciul cu România, din
grupa D de calificare la Euro-2012.
„Acum, românii au doar un punct în plus față de noi, în clasamentul
la zi al grupei de calificare. Dar se știe de foarte mulți ani că
România semnifică o națiune fotbalistică aparte, cu reușite
importante în istoria echipei naționale. Trebuie să fim atenți
pentru ca astfel de scoruri astronomice să nu mai apară, în cazul
nostru. Ne-am pregătit bine și sperăm că vom dovedi asta în teren.
Doar să nu ne fie teamă de naționala României, astfel încât
prestația noastră să fie una la înălțime”, a declarat Luc
Holtz.
Selecționerul Holtz era convins că naționala Franței va câștiga
grupa D a preliminariilor Euro-2012: „Cât despre soarta locului doi
în această grupă, nicio altă formație nu trebuie să spună că a
pierdut orice șansă de calificare. Sigur, pentru echipa României,
șansele sunt foarte mici la acest moment, însă vor fi multe meciuri
echilibrate pe viitor”.
Antrenorul oaspeților se așteaptă ca naționala României să joace
pentru a-și recăpăta încrederea în propriile forțe.
„Încredere și determinare aștept și eu de la jucătorii mei.
Vreau ca în plan fizic și mental să fim peste echipa României,
pentru a obține ceea ce ne-am propus”, a încheiat
selecționerul Luc Holtz.
Căpitanul echipei Luxemburgului, Rene Peters, a afirmat că Adrian
Mutu va fi un pericol maxim pentru formația sa: „Toți sunt
profesioniști, cu multe calități fotbalistice. Dar Mutu poate fi
decisiv. Am jucat de patru ori contra lui și va fi, la fel ca în
trecut, un pericol maxim pentru noi. Dar printr-o apărare compactă
a noastră, care să închidă spațiile spre poartă ale adversarilor,
atacul românilor nu-și poate desfășura jocul. Ne dorim și sperăm ca
după meciul acesta cu România, noi să urcăm în clasament, iar
gazdele să rămână în postura de ultimă clasată a grupei”,
a afirmat Rene Peters.
Sursa: Mediafax