UEFA le-a blocat israelienilor intrarea cu mesaje politice sau cu referire la conflictul militar la meciul contra României, disputat în Ungaria.
Partida dintre Israel și România s-a disputat sâmbătă seară, în Ungaria, în cadrul etapei a noua a Grupei I din preliminariile Campionatului European din 2024 și s-a încheiat cu victoria tricolorilor, scor 2-1, după golurile marcate de către George Pușcaș, în minutul 10, respectiv Ianis Hagi, în minutul 63. Israelienii au deschis scorul încă din minutul 2, prin Zahavi.
Înaintea acestei partide, UEFA a decis să nu îi lase pe spectatori să intre pe stadion cu materiale prin care să își manifeste suportul în contextul războiului din Israel.
Ca drept dovadă, un banner de două sute de metri a fost oprit la intrarea în stadion. „Aduceți-i acasă!”, era mesajul notat pe acel banner, făcând referire la ostaticii din Gaza.
Israelienii au fost însă surprinși de către fotografi purtând tricouri cu același mesaj, iar pe fiecare scaun din stadion au fost așezați niște ursuleți de pluș în semn de susținere și făcând referire la copiii răpiți.
De asemenea, înaintea fluierului de start, a fost ținut un moment de reculegere pentru victimele războiului din Israel, iar jucătorii echipei gazdă au jucat cu banderole negre.
ISRAEL: 18. Glazer – 2. Eli Dasa-cpt., 4. Miguel Victor, 3. Goldberg, 12. Revivo – 8. Dor Peretz, 6. Lavi, 15. Gloukh – 11. Khalaili, 7. Zahavi, 19. Turgeman Rezerve: 1. Da. Peretz, 23. Jarafi – 5. Shlomo, 9. Baribo, 10. Safuri, 13. Gorno, 14. Kanichowsky, 16. Abo Fany, 17. Tinda, 20 A. Cohen, 21. D. Glazer, 22. Davidzada Selecționer: Alon Hazan
ROMÂNIA: 12. Moldovan – 2. Rațiu, 3. Drăgușin, 15. Burcă, 11. Bancu – 18. R. Marin, 5. Screciu, 10. Stanciu-cpt. – 14. Hagi, 9. Pușcaș, 19. Drăguș Rezerve: 1. Niță, 16. Radu – 4. Rus, 6. M. Marin, 7. Alibec, 8. Cicâldău, 13. Mihăilă, 17. Fl. Coman, 20. Olaru, 21. Moruțan, 22. Mogoș, 23. Dumitrescu Selecționer: Edward Iordănescu
Stadion: Pancho Arena (Flecsut, Ungaria) Arbitru: Francois Letexier, A1: Cyril Mugnier, A2: Mehdi Rahmouni, Arbitru de rezervă: Jérémy Stinat, VAR: Jérôme Brisard, AVAR: Eric Wattellier (toți din Franța)
Sâmbătă seară, tricolorii i-au învins pe israelieni cu scorul de 2-1, iar Elveția a remizat cu Kosovo, scor 1-1.
În urma acestor rezultate, România a urcat pe primul loc, cu 19 puncte, iar Elveția a coborât pe poziția secundă în Grupa I, cu 17 puncte. Podiumul este completat de către Israel, cu 12 puncte.
Kosovo ocupă locul al patrulea, cu 11 puncte, iar codașele grupei sunt Belarus, cu nouă puncte, respectiv Andorra, cu două puncte.
Pentru România urmează meciul cu Elveția, programat marți, pe 21 noiembrie, de la ora 21:45, pe Arena Națională, în cadrul ultimei runde din această campanie de calificare.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER