ULTIMA ORĂ‚ | UEFA nu a iertat România. Suspendarea dictată după incidentele de la meciurile cu Spania și Malta
Echipa națională de fotbal a României ar urma să evolueze fără spectatori la meciul cu Norvegia, din 15 octombrie, în urma incidentelor de la partidele tricolorilor cu Spania (1-2) și Malta (1-0).
Potrivit site-ului frf.ro, UEFA a decis ca meciul România-Norvegia, de pe Arena Națională, să se dispute cu porțile închise. De asemenea, forul european va monitoriza atent FRF, iar în cazul în care incidentele se vor repeta, stadionul va fi închis din nou. În plus, FRF a primit și o amendă în valoare de 83.000 de euro pentru scandările rasiste ale suporterilor, folosirea de materiale pirotehnice, aruncarea de obiecte în suprafața de joc și pătrunderea fanilor pe gazonul Arenei Naționale.
Decizia forului european vine ca urmare ca a mai multor nereguli comise de suporterii naționalei. În timpul partidei cu Spania, doi fani au intrat pe teren. De asemenea, atât la meciul cu ibericii, cât și la cel cu Malta, de pe Stadionul Ilie Oană, au existat scandări xenofobe și au fost aruncate petarde.
Sursa citată mai scrie că Federația Română de Fotbal intenționează să solicite sprijinul grupurilor de copii sub 14 ani, de la cluburi de fotbal, la meciul cu Norvegia. Forul condus de Răzvan Burleanu ar încerca să preia modelul Universității Craiova, care a primit, de asemenea, o suspendare din partea UEFA după meciul cu Honved, dar s-a putut bucura de sprijinul a aproximativ 3000 de copii la partida cu AEK Atena, din turul 3 preliminar al Europa League.
După șase runde din grupa F de calificare la Campionatul European din 2020, România ocupă locul 3, cu 10 puncte. Tricolorii au nevoie de victorie în următoarele trei partide, cu Insulele Feroe, Norvegia și Suedia pentru a avea șanse reale la calificare.
Programul României în preliminariile EURO 2020:
- 12 octombrie, ora 19:00: Insulele Feroe-România
- 15 octombrie, ora 21:45: România-Norvegia
- 15 noiembrie, ora 21:45: România-Suedia
- 18 noiembrie, ora 21:45: Spania-România