Ultimul obstacol în drumul spre Franța. Cine este naționala care ne dă emoții. Insulele Feroe, țara în care 10% din populație joacă fotbal. Ce profesii au internaționalii feroezi
România joacă un meci decisiv pentru calificare contra unei naționale unei țări cu o populație ceva mai mare decât comuna Voluntari și cu mai mulți jucători semi-profesioniști în componență. Cu toate acestea, „tricolorii” se tem.
Insulele Feroe au avut un parcurs foarte bun pentru ei în aceste preliminarii, după ce au reușit să câștige de două ori în Grecia. Însă și celelalte echipe au avut de tras cu ambițioșii jucători feroezi, deși mulți dintre aceștia sunt semi-profesioniști.
Explicația este simplă. Venitul mediu în Insulele Feroe este de peste 3.000 de euro și un muncitor calificat câștigă mai bine decât un fotbalist legitimat la cluburile din campionatul intern. Așa se face că între două zile de muncă, internaționalii feroezi își fac timp și pentru un meci în preliminarii. Este celebru cazul lui Frodi Benjaminsen, dulgher de meserie, care după victoria din Grecia s-a grăbit să ajungă pe șantier.
Câteva dintre meseriile pe care le au jucătorii feroezi:
- Solvi Vatnhamar – profesor
- Frodi Benjaminsen – dulgher
- Pol Justinussen – tâmplar
- Jonas Naes – avocat
- Roaldur Jakobsen – electrician
- Odmar Faero – student
- Christian Holst – profesor
- Atli Gregersen – funcționar public
- Levi Hannsen – jurnalist
Insulele Feroe au devenit membru FIFA pe 2 iulie 1988. Până atunci, jucau ocazional cu naționale neafiliate FIFA. Însă feroezii au progresat de-a lungul timpului și, de la echipa pe care România o învingea cu 7-0 în mai 1992, a ajuns să impună respect în fața unor naționale cu pretenții mult mai mari.
Insulele Feroe aparțin de Danemarca, au o suprafață de 1,399 km pătrați și o populație de 49.267 de locuitori. Dintre aceștia, peste 5.500 sunt jucători de fotbal înregistrați. Practic, mai mult de 10% din populația țării joacă fotbal. Prin comparație, România are o populație de 19,9 milioane de locuitori, însă avem doar aproximativ 110.000 de jucători de fotbal înregistrați.
85 este locul ocupat de Insulele Feroe în ierarhia FIFA, în clasamentul dat publicității pe 1 octombrie
Vedetele naționalei feroeze sunt Sorensen (fundaș, 23 de ani, joacă la Aalborg), Hendriksson (mijlocaș, 19 ani, legitimat la FC Copenhaga) și Nattestad (fundaș, 21 de ani, legitimat la FC Midtjylland). În rest, cei mai mulți joacă în campionatul Insulelor Feroe, unde se împart între fotbal și profesiile pe care le au.
ISTORIA ÎNTÂLNIRILOR CU INSULELE FEROE
06.05.1992 București: ROMÂNIA – FEROE 7-0 (5-0) prel.CM
- Stadion: Steaua. Spectatori: 10.000. Marcatori: Balint (4, 39, 78), Hagi (14), Lăcătuș (28p), Lupescu (44), C.Pană (56). Arbitru: VasilĂ“s NikakĂ“s (Grecia).
ROMÂNIA: Stelea – D.Petrescu, Mihali, Gh.Popescu, D.Munteanu – C.Pană, Lupescu (77 Cheregi), Rotariu, Hagi / cpt – Lăcătuș (63 Gane), Balint. Antrenor: Cornel Dinu.
FEROE: Knudsen – J.Jakobsen / cpt, T.E.Hansen, M.Danielsen, A.Justinussen – A.Mørkøre, M.Jarnskor (48 T.Nielsen), A.Løkin, Reynheim, Dam (63 T.Jonsson) – Müller. Antrenor: Pall Gudlaugsson.
08.09.1993 Toftir: FEROE – ROMÂNIA 0-4 (0-1) prel.CM.
- Stadion: Svangaskarð. Spectatori: 2.724. Marcator: Răducioiu (23, 57, 58, 75). Arbitru: Vadim Juk (Belarus).
FEROE: Knudsen – J.Jakobsen / cpt, O.Johannesen, K.Mørkøre, A.Justinussen – A.Mørkøre (78 Rúni Nolsøe), A.Løkin, Ø.Hansen (75 Reynatugvu), M.Jarnskor, Dam – Reynheim. Antrenor: Jogvan Nordbuo și Johan Nielsen.
ROMÂNIA: Prunea – D.Petrescu (75 Panduru), Prodan, Gh.Popescu, Selymes – Sabău, Lupescu, Hagi / cpt, D.Munteanu – Răducioiu, Vlădoiu (68 Craioveanu). Antrenor: Anghel Iordănescu.
10.09.2008 Torshavn: FEROE – ROMÂNIA 0-1 (0-0) prel.CM
- Stadion: Tórsvøllur. Spectatori: 805. Marcator: Cociș (59). Arbitru: Marijo Strahonja (Croația). Eliminare: Ghionea (48).
FEROE: Mikkelsen / cpt – P.D.Jacobsen, M.Thomassen, Atli Danielsen, J.T.Davidsen – J.R.Jacobsen (78 B.Løkin), Bø, Borg (89 B.Eliasen), S.Samuelsen – Chr.Jacobsen, Fløtum (76 A.L.Olsen). Antrenor: Jogvan Martin Olsen.
ROMÂNIA: Lobonț – Contra / cpt, Goian, Rădoi (18 Ghionea), Neșu – Cociș, Codrea, C.Lazăr, Aliuță (67 Moți) – M.Niculae (88 Bratu), Fl.Costea. Antrenor: Victor Pițurcă.
14.10.2009 Piatra Neamț: ROMÂNIA – FEROE 3-1 (1-0) prel.CM
- Stadion: Ceahlăul. Spectatori: 15.000. Marcatori: Apostol (14), Bucur (65), Mazilu (87) – Bø (84). Arbitru: Aleksandr Gvardis (Rusia).
ROMÂNIA: Pantilimon – Panin, Rădoi / cpt, Goian (24 Galamaz), Raț – Mara, Iul.Apostol, N.Grigore, D.Varga – Bucur (75 A.Cristea), Marica (82 Mazilu). Antrenor: Răzvan Lucescu.
FEROE: Mikkelsen / cpt – Næs, Atli Danielsen, Gregersen, Bø – R.Jacobsen (73 A.Th.Hansen), Benjaminsen (81 Chr.Jacobsen), S.Samuelsen, Borg – A.L.Olsen, Holst (70 B.Løkin). Antrenor: Brian Kerr.
29.03.2015 Ploiești: ROMÂNIA – FEROE 1-0 (1-0) prel.CE
- Stadion: „Ilie Oană”. Spectatori: 13.898. Marcator: Keserü (22). Arbitru: Artur Soares Dias (Portugalia).
ROMÂNIA: Pantilimon – Papp, Chiricheș, Dr.Grigore, Raț / cpt – Pintilii, Sănmărtean (85 Prepeliță) – Ad.Popa (70 Torje), Rusescu (59 Cr.Tănase), Maxim – Keserü. Antrenor: Anghel Iordănescu.
FEROE: G.Nielsen – J.Davidsen, Gregersen / cpt, Nattestad, V.Davidsen – Færø (73 A.L.Olsen) – Vatnhamar, Brandur Olsen (79 R.Joensen), Ro.Jacobsen (79 Sørensen), Holst – Edmundsson. Antrenor: Lars Christian Olsen.
Statistică: RĂ‚ZVAN TOMA
CLASAMENT GRUPA F preliminarii EURO 2016
GRUPA F – EURO 2016 | ||
Loc | Tară | Pct. |
1 | Irlanda de Nord | 20 |
2 | România | 17 |
3 | Ungaria | 16 |
4 | Finlanda | 11 |
5 | Insulele Feroe | 6 |
6 | Grecia | 3 |
Calificare Euro 2016 | |
Baraj Euro 2016 |
Rezultate România preliminarii Euro 2016, Grupa F:
- Grecia – România 0-1 (C. Marica ’10)
- România – Ungaria 1-1 (Rusescu ’45 / Dzsudzsak ’82)
- Finlanda – România 0-2 (B. Stancu ’54, ’83)
- România – Irlanda de Nord 2-0 (Papp ’74, ’79)
- România – Insulele Feroe 1-0 (Keșeru ’21)
- Irlanda de Nord – România 0-0
- Ungaria – România 0-0
- România – Grecia 0-0
Program meciuri Grupa F – Preliminarii Euro 2016
Etapa a 9-a
- Ungaria – Insulele Feroe 2-1
- Irlanda de Nord – Grecia 3-1
- România – Finlanda 1-1
Ultima etapă, duminică, 11 octombrie
- Insulele Feroe – România
- Finlanda – Irlanda de Nord
- Grecia – Ungaria