Ultrașii l-au expediat rapid pe Nicolae Stanciu! Ce replică i-au oferit atunci când a mers să îi liniștească în timpul meciului România – Kosovo
Nicolae Stanciu, mijlocașul în vârstă de 30 de ani de la Damac și căpitanul României, a mers să îi liniștească pe ultrași în timpul meciului cu Kosovo, dar s-a lovit de o replică la care nu se aștepta.
Ultrașii l-au expediat rapid pe Nicolae Stanciu! Ce replică i-au oferit atunci când a mers să îi liniștească în timpul meciului România – Kosovo
Partida dintre România și Kosovo s-a disputat marți seară, pe Arena Națională, în cadrul preliminariilor Campionatului European din 2024 și s-a încheiat cu victoria tricolorilor, scor 2-0, după golurile marcate de către Nicolae Stanciu, în minutul 83, respectiv Valentin Mihăilă, în minutul 90+3.
Această întâlnire a fost întreruptă în minutul 17, după ce ultrașii din brigada „Uniți sub tricolor” au scandat „Kosovo e Serbia” și au avut și un banner în acest sens. Arbitrul a reluat partida după mai bine de 45 de minute în care jucătorii s-au „răcit” la vestiare.
Imediat ce a apărut amenințarea întreruperii meciului, Nicolae Stanciu a mers în fața suporterilor să le transmită că acest comportament al lor ar putea dăuna echipei naționale dacă arbitrul decide întreruperea devinitivă a partidei.
Replica pe care Nicolae Stanciu a avut tot o referire politică, având în vedere faptul că România se află printre cele cinci țări din Uniunea Europeană care nu recunosc statul Kosovo ca stat independent.
„Nicule, noi nu trebuia să jucăm meciul ăsta!”, i-ar fi transmis ultrașii lui Nicolae Stanciu, potrivit Antena Sport.
Echipele de start în România – Kosovo:
România: H. Moldovan – Raţiu, Drăguşin, A. Burcă, Bancu – Cicâldău, Screciu, N. Stanciu – I. Hagi, Puşcaş, Fl. Coman
Rezerve: Târnovanu, Aioani, Rus, M. Marin, Alibec, Mihăilă, Bîrligea, R. Marin, Olaru, Moruțan, Camora, Sorescu
Selecționer: Edward Iordănescu
Kosovo: Muric – Vojvoda, A. Rrahmani, Aliti, Paqarada – Zhegrova, Berisha, Loshaj , Berisha – Rashica, Muriqi
Rezerve: Ujkani, Bekaj, Hadergjonaj, Beka, Fazliji, Hajrizi, Muslija, Korenica, Rrahmani, Dresevic, Zeqiri, Krasniqi
Selecționer: Primoz Gliha
Lotul convocat de către Edi Iordănescu pentru meciurile cu Israel și Kosovo
PORTARI
Horațiu Moldovan (FC Rapid 1923, 3/0), Ștefan Târnovanu (FCSB, 1/0), Marian Aioani (Farul Constanța, 0/0)
FUNDAȘI
Andrei Rațiu (Rayo Vallecano | Spania, 11/1), Cristian Manea (CFR Cluj, 23/2), Andrei Burcă (Al-Okhdood | Arabia Saudită, 19/1), Adrian Rus (Pafos | Cipru, 17/1), Radu Drăgușin (Genoa | Italia, 7/0), Bogdan Racovițan (Raków | Polonia, 0/0), Mario Camora (CFR Cluj, 10/0), Nicușor Bancu (Universitatea Craiova, 28/2)
MIJLOCAȘI
Vladimir Screciu (Universitatea Craiova, 1/0), Tudor Băluță (Farul Constanța, 12/0), Marius Marin (Pisa | Italia, 11/0), Darius Olaru (FCSB, 11/0), Alexandru Cicâldău (Konyaspor | Turcia, 30/4), Nicolae Stanciu (Wuhan Three Towns | China, 60/12), Răzvan Marin (Empoli | Italia, 46/2), Deian Sorescu (Raków | Polonia, 12/0), Olimpiu Moruțan (Ankaragucu | Turcia, 9/1), Ianis Hagi (Deportivo Alaves | Spania, 26/2), Florinel Coman (FCSB, 7/0), Valentin Mihăilă (Parma | Italia, 12/3)
ATACANȚI
George Pușcaș (Genoa | Italia, 36/10), Denis Alibec (Muaither | Qatar, 31/3), Daniel Bîrligea (CFR Cluj, 0/0)