Un episod INCREDIBIL! Pițurcă, spre Neșu:** „Ai ajuns în cărucior și te bagă lumea în seamă?” Cum a reacționat fostul fundaș al Stelei
Încercând să anime atmosfera, selecționerul a făcut o remarcă deplasată la adresa celui care se află în scaunul cu rotile de aproape doi ani
După ce au fost așteptați pe aeroportul din Amsterdam de suporteri care credeau în victoria lor contra Olandei, naționala României a primit o vizită neașteptată la hotelul unde era cazată.
Mihaiță Neșu, fost component de bază al echipei, a dorit să fie alături de jucătorii lui Victor Pițurcă și să le ureze succes pentru partida de peste două zile. Dovadă o fac pozele postate pe rețelele de socializare de jucători precum Adrian Mutu ori Alexandru Maxim, care au dorit să imortalizeze momentul vizitei acestuia. S-a făcut chiar și o poză de grup, una din care lipsește doar selecționerul, ocupat atunci. Pițurcă s-a remarcat însă câteva minute mai târziu…
„Ce, mă, Neșule?”
Observând popularitatea și atenția de care se bucură Neșu printre tricolori, selecționerul a făcut o remarcă dintre cele mai șocante: „Ce, mă, Neșule? Acum ai ajuns și tu în cărucior și te bagă toată lumea în seamă?”, a întrebat acesta cu zâmbetul pe buze, adresându-i-se lui Mihaiță, spre uimirea celor din jur, dar și a lui Neșu, care nu a știut ce să îi replice selecționerului, alegând să tacă și să înceapă o conversație cu unul dintre tricolori.
„Mihăiță Neșu a fost unul dintre copiii mei. Eu l-am adus la Steaua și chiar m-am simțit vinovat pentru ceea ce i s-a întâmplat”, Victor Pițurcă, la DolceSport.