Un fost atacant de la Manchester United și Lazio ne cere la Mondial: „Naționalele astea vreau să se califice. Sorry, Zlatan!” Cine e „fanul”-surpriză
În mare parte, tabloul pentru Campionatul Mondial de anul viitor este deja stabilit, iar în prezent au mai rămas de disputat doar câteva jocuri de baraj pentru definitivarea listei complete a participantelor la turneul final din Brazilia. Printre selecționatele care se luptă pentru unul din biletele rămase în joc se numără și cea a României, care are de disputat două meciuri extrem de dificile în fața indomodei reprezentative a Greciei.
Chiar dacă în disputa de pe „Karaiskakis”, tricolorii sunt creditați doar cu șansa de a scoate maximum un rezultat de egalitate, părerea mai multor oameni de fotbal din întreaga lume este că băieții lui Victor Pițurcă sunt cei care se vor bucura pentru calificare marțea viitoare. Printre ei, și fostul atacant al lui Manchester United, Everton, Tottenham, Lazio și al naționalei Franței, Louis Saha. Vârful retras din activitate în vara acestui an, la 35 de ani, și-a exprimat pe Twitter convingerea că România se va număra, alături de Portugalia, Croația și Franța, printre echipele care vor prinde ultimul avion spre Brazilia.
„Echipele pe care vreau să le văd în Brazilia: Franța, Portugalia, Croația, România. Îmi pare rău, Zlatan”, a scris Saha pe pagina personală.