Marin Radu II, fost câștigător al Cupei Campionilor Europeni cu Steaua în 1986, dă un verdict dur în privința echipei naționale înaintea duelului cu Bosnia și Herțegovina.
Fostul atacant i-a luat apărarea lui Edi Iordănescu și a criticat nivelul fotbaliștilor din generația actuală, care nu se mai ridică la nivelul așteptărilor setate de predecesorii lor.
Radu II a evidențiat faptul că la echipa națională nu mai există un nucleu de jucători care să formeze un prim 11 bine definit, iar acest lucru nu este benefic.
Legenda lui FC Argeș a atras atenția și asupra lipsei unor lideri consacrați și a unor fotbaliști cu personalitate, așa cum erau Hagi sau Nicolae Dobrin, iar Vlad Chiricheș este considerat un adevărat veteran, cu toate că este departe de nivelul atins de cei menționați de Radu II.
„Edi Iordănescu poate a ratat obiectivul, dar s-au văzut și unele lucruri bune. Eu zic că ar trebui să i se mai dea încredere, nu doar antrenorul trebuie să fie cel căruia îi găsim vină. Să ne gândim și la jucători, la cei care formează nucleul intern.
Mă uit în campionat, sunt două echipe promovate din Liga 2 (n.r. – Hermannstadt și Petrolul) care sunt în primele șase. Ăsta e nivelul! E foarte ușor să găsești țapi ispășitori. Dacă noi, foștii jucători, și voi, ziariștii, ne apucăm să facem un prim «11», nu ne dă la fel la 10 inși!
Spunem acum că lipsește Chiricheș, jucător valoros, sigur că da, dar are și el niște ani. Pe vremuri, lipseau Hagi sau Dobrin… E păcat că s-a ajuns aici. Mă uit la FCSB, nici măcar acolo nu mai vezi pe unul care să facă diferența. Parcă lipsesc liderii la nivelul echipei naționale, au cam dispărut acei jucători cu mai mare personalitate, mai îndrăzneți”, a spus Marin Radu II, conform GSP.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER