Site-ul britanic teamtalk.com a realizat o listă scurtă cu jucători mai puțin cunoscuți așteptați să strălucească la Euro 2016 și l-au inclus printre cele șase alegeri și pe românul Ciprian Tătărușanu.
Cu atenția majorității ațintită spre starurile Cristiano Ronaldo, Paul Pogba sau Wayne Rooney, englezii au încercat să repereze fotbaliști care nu au parte de o expunere foarte mare, dar care prot reprezenta surprize la turneul final.
Tătărușanu apare astfel pe o listă alături de Kingsley Coman (Franța), Karim Bellarabi (Germania), Arkadiusz Milik (Polonia), Lorenzo Insigne (Italia) și Renato Sanches (Portugalia), sursa citată notând că portarul Fiorentinei poate reprezenta „cheia” României pentru o calificare în optimi din grupa cu Franța, Elveția și Albania.
„Portarul Fiorentinei a fost într-o formă spectaculoasă pentru România în cursa impresionantă din calificări. Goalkeeperul a fost o stâncă în recordul impresionat deținut de România în preliminarii, cu doar două goluri primite în 10 partide. La 30 de ani, Tătărușanu e titularul postului de portar în naționala României începând cu 2010, când și-a făcut debutul împotriva Italiei. A apărat de 34 de ori și a primit doar 18 goluri, iar forma de la echipa de club nu a fost deloc diferită. Are o medie de 1,05 goluri primite pe meci și a parat 52 de șuturi în acest sezon. A închis poarta de 15 ori, în 37 de meciuri. În 2015 a devenit cel mai bun jucător român, fiind primul portar care reușește asta în 29 de ani.
Cu România repartizată în Grupa A, alături de echipa gazdă, văzută de cei mai mulți bookmakeri favorită la câștigarea turneului, Franța, Tătărușanu ar putea fi vital în încercarea echipei sale de a ieși dintr-o grupă din care mai fac parte Elveția și Albania„, notează TeamTalk.com.
Tu cine crezi că va fi cel mai bun jucător al României la Euro 2016?
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER