Un selecționer fericit. Boingiu, cuvinte mari: „Sincer vă spun, calitatea jucătorilor de acum e peste a generației lui Contra”. Singurul merit pe care-l scoate în evidență și ce a spus Mățan, MVP-ul meciului cu Serbia
La 61 de ani, Adrian Boingiu, antrenor cu vastă experiență în descoperirea și formarea tinerilor jucători români, sprintează cu naționala U19 spre EURO 2018, turneu găzduit de Finlanda la finalul lunii iulie. După 4-0 cu Serbia, în meciul de deschidere de la Turul de Elită, selecționerul a transmis că diferența dintre noi și ex-iugoslavi nu a fost așa mare, apoi i-a comparat pe Moruțan și colegii săi cu o altă generație importantă a României.
4-0 cu Serbia a fost un show pe cinste pentru puținii fani prezenți la Ploiești, iar România s-a cocoțat în fruntea grupei, fiind singura care a câștigat în prima etapă. Pentru selecționerul Adrian Boingiu, victoria aparține jucătorilor, iar cel mai bun lucru e mutarea atenției spre partida cu Suedia, de sâmbătă: „Generația este formată, eu am doar meritul că-i strâng și îi țin aproape. E meritul celor care i-au pregătit până aici, dar și al nostru, pentru că reușim să-i închegăm. Sper să construim o echipă care să fie viitorul fotbalului românesc. Trebuie să fim responsabili, ne dorim să scoatem maximum din fiecare joc, e foarte greu să-ți dorești o asemenea victorie cu o echipă din fosta Iugoslavie. Chiar dacă a fost 4-0, diferența nu a fost așa mare. Probabil ne-am dorit extrem de mult să câștigăm ceea ce am pierdut la un moment dat și de acolo a rezultat ceea ce ați văzut pe tabelă. Nu e nicio noutate, de fiecare dată am încercat să facem același lucru, să fim responsabili, să încercăm să privim înainte. Acest meci e deja istorie, ne interesează foarte tare meciul cu Suedia, de sâmbătă. Trebuie să încercăm să facem maximum din ceea ce avem”, a declarat Boingiu, după meci, înainte să transmită că, din punctul său de vedere, actuala generație e tixită de talente peste cele di ngenerația lui Contra: „Contra a fost un jucător foarte bun, care muncea foarte mult, îl regăsesc în câțiva jucători de acum. Sincer vă spun, calitatea celor de acum e peste a celor de atunci. Nu degeaba i-am comparat cu generația 81, a lui Raț, Rădoi, Vlad Munteanu.”
La 19 ani, Alex Mățan, fotbalistul pe care Hagi l-a forțat deja în Liga 1, a contribuit cu două goluri, faze spectaculoase și driblinguri pe măsură, apoi a dezvăluit că Adrian Mutu și Cosmin Contra s-au numărat printre cei care i-au încurajat pe tricolorii mici înaintea meciului. Manele? În niciun caz: „Am mai avut astfel de seri, dar trebuie să rămânem cu picioarele pe pământ și să dăm totul în continuare. Suntem un grup bun, nu e prima victorie de acest fel, sper să mergem tot așa. Am primit încurajări din toate părțile, și de la Contra, și de la Mutu, și de la Vlad Munteanu. Ne-am antrenat în balon, în sală, a fost greu, dar ne bucurăm că a ieșit așa cum trebuie. Sărbătorim cu puțină muzică, dar nu cu manele”, a spus Mățan.