Andrei Prepeliță, fost campion al României cu FCSB, a cerut ca Mario Camora să fie convocat la echipa națională a României.
Fostul mijlocaș al celor de la FCSB a comentat în legătură cu șansele echipei naționale a României de a se califica la Campionatul European care a fost programat în 2021, iar mijlocașul speră ca reprezentativa antrenată de Mirel Rădoi să reușească să treacă de Islanda la baraj, iar apoi își dorește un meci cu Ungaria în finală.
Mai mult, Andrei Prepeliță a cerut ca Mirel Rădoi să aducă la echipa națională a României stranieri care să facă diferența, iar acesta este de părere că ar trebui aduși pentru a ocupa postul de atacant și mijlocaș de creație. Totodată, fostul internațional îi propune selecționerului să își îndrepte atenția către Mario Camora.
”Naţionala şi-a jucat meciurile, la meciul cu Suedia e o diferenţă de valoare. Am avut câţiva colegi islandezi foarte buni. E un meci echilibrat. O echipă de forţă, i-am văzut la Euro 2016, au făcut o figură foarte frumoasă. Ăsta e meciul de baraj, asta e finala. Într-o finală, cred că aş prefera totuşi Ungaria” a declarat Andrei Prepeliță, conform Telekom Sport.
”Aş vrea străini dar care să facă diferenţa, un atacant, un mijlocaş de creaţie, nu ducem lipsă de fundaşi. Camora e un băiat extraordinar, care a învăţat limba” a mai spus Andrei Prepeliță pentru sursa citată mai sus.
Cotat de site-urile de specialitate la 1,1 milioane de euro, căpitanul CFR-ului a ajuns la formația din Gruia pe 1 iulie 2011 și mai are contract cu formația antrenată de Dan Petrescu până pe 30 iunie 2022.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER