Un titular de la naționala U19, transfer de ultima oră!
Mihăiță Lemnaru, titular al naționalei U19, a fost transferat de Ripensia, echipa din Liga 2, de la Unirea Slobozia. Mijlocașul va fi inclus și-n lotul tricolorilor care în august vor disputa o „dublă” amicală cu Israel.
Lemnaru a fost remarcat de către oficialii FRF la un trial unde au participat jucătorii sub 18 ani din ligile 2 și 3. A fost convocat apoi pentru „dubla” cu Irlanda, unde a jucat în a doua partidă a selecționatei U18, evoluția sa fiind apreciată. Treptat a devenit om de bază și a făcut pasul către reprezentativa U19.
„E un copil preocupat tot timpul să învețe, să progreseze iar atunci când în viață îți dorești cu adevărat ceva și lupți pentru acel lucru apar și satisfacțiile. Este un jucător care mi-a plăcut dintotdeauna în primul rând pentru seriozitatea de care dă dovadă. Disciplina lui în pregătire l-a ajutat să progreseze foarte mult și asta m-a făcut să-l promovez la echipa mare și să-l trimit să joace în liga a treia atunci când încă nu împlinise 16 ani.
Este un copil care pe faza de închidere poate face multe lucruri bune în timpul unui meci, are determinare și poziționare foarte bună. Este un produs al nostru, semn că la acest club antrenorii lucrează așa cum trebuie cu toți copiii, indiferent de vârstă”, l-a descris recent antrenorul Ion Ionescu, clubul din Slobozia
Mutarea de la Unirea Slobozia la Ripensia a fost intermediată de impresarul Bogdan Apostu.