Care poate fi destinația lui Mirel Rădoi, după ce renunță la postul de selecționer: „Are carte de vizită! Banii sunt magnetici”
Mirel Rădoi va părăsi banca echipei naționale după partidele din preliminariile CM 2022, cu Islanda şi Liechtenstein. Dumitru Dragomir, ex-conducătorul LPF, știe ce destinație ar avea selecționerul.
Rădoi ar putea prelua o echipă din Golf. Din 2009 și până în 2015, actualul antrenor, acum în vârstă de 40 de ani, a activat ca fundaș în fotbalul din spațiul arab.
Pentru barajul la Campionatul Mondial 2022, România caută un alt selecționer.
Care poate fi destinația lui Mirel Rădoi, după ce renunță la postul de selecționer: „Are carte de vizită! Banii sunt magnetici”
Cine poate pregăti naționala la barajul CM 2022? „Dau scris că ne califică. Fără bani. Aici nu îl servești pe Burleanu, servești țara”.
Altfel, Mirel Rădoi ar putea prelua FCSB, iar Edi Iordănescu i-ar putea lua locul pe banca echipei naționale.
„Când cineva își respectă contractul în țara asta este dubios. Ce avem cu el dacă i se termină contractul? Dacă se termină contractul, se termină. Dacă vrea să rămână și la baraj, să rămână. Și eu aș fi făcut contractual la fel, până la baraj. Puneam un antrenor cu experiență acolo. Rădoi e un antrenor serios. A schimbat tactica cu Germania și cu armenii a jucat foarte bine.
De ce să vorbim urât de Rădoi? Și eu aș fi procedat la fel. Are carte de vizită. Se duce în Golf. Banii sunt magnetici. Cred că Stoichiță e atât de diplomat încât îl face să se ducă și la baraj, măcar două meciuri. Cine vine pentru două jocuri?”, a spus Dumitru Dragomir, la Realitatea Sportivă.
De ce pleacă Rădoi de la națională? „Sunt tânăr, mă frământă că nu pot antrena zilnic. Sper ca la finalul acestor meciuri, să fie cu două victorii, și să ne despărțim frumos. Nu știu cât va dura pauza. După o săptămână, dacă mă va suna cineva, e posibil. Deja știu că nu voi continua la echipa națională!
Răzvan Burleanu și Mihai Stoichiță știau decizia mea. Așa a fost înțelegerea. Nu poate fi prelungit contractul fără voia mea. Poate să facă un contract și pentru următorii patru ani, lucrurile sunt clare! E devreme să spun acum dacă aș mai antrena naționala. Vreau să fiu zi de zi lângă jucători”.