Ungurii au scris despre golul lui Daniel Bîrligea. Cum au numit victoria României cu Cipru
Succesul naționalei României împotriva Ciprului a avut ecouri și în presa maghiară. Presa din țara vecină a descris amănunțit despre reușita lui Daniel Bîrligea din minutul 2 al partidei, un șut de la 15 metri și în care mingea se duce în colțul din dreapta jos al porții apărate de Demetriou.
Presa maghiară a numit victoria României cu Cipru ca fiind una simplă și care a asigurat în mare parte primul loc în grupa din Liga Națiunilor și implicit promovarea „tricolorilor” pregătiți de Mircea Lucescu în Liga B din următoarea ediție a competiției.
Cum a descris presa maghiară victoria României cu Cipru
Presa maghiară a descris victoria României cu Cipru ca o simplă formalitate, după cum menționează cea mai titrată publicație din Ungaria, Nemzeti Sport, care a scris un articol despre victoria „tricolorilor” de aseară împotriva Ciprului, scor 4-1 din ultima etapă a Ligii Națiunilor.
Totuși, jurnaliștii publicației maghiare au menționat și faptul că România este sigură de clasarea pe primul loc în grupa din Liga Națiunilor și implicit promovarea în Liga B, chiar și în cazul unui verdict nefavorabil din partea UEFA cu privire la incidentele din meciul trecut, disputat pe Arena Națională împotriva naționalei din Kosovo, când jucătorii antrenați de Franco Foda au părăsit brusc terenul cu două minute înainte de fluierul final al arbitrului danez Morten Krogh pentru presupuse scandări rasiste ale fanilor români prezenți pe Arena Națională.
Bîrligea, lăudat de selecționerul Mircea Lucescu pentru prestația din meciul cu Cipru
Selecționerul Mircea Lucescu a apreciat prestația lui Daniel Bîrligea și a declarat că a fost mulțumit de jocul arătat de atacantul FCSB-ului, aflat la debutul în prima reprezentativă.
„Sunt mulțumit de debutul lui Bîrligea, a mai jucat el puțin, dar meciul ăsta a fost pentru mine ca un debut”, a declarat selecționerul României, Mircea Lucescu.
Naționala României a terminat pe primul loc grupa de Liga Națiunilor și astfel va fi prezentă în Liga B a următoarei ediții a Ligii Națiunilor, care va conta pentru preliminariile Campionatului European din 2028. Dacă UEFA va da dreptate naționalei României, „tricolorii” pregătiți de Mircea Lucescu vor termina grupa cu maximum de puncte după cele șase jocuri disputate din grupa de Liga Națiunilor, iar selecționata din Kosovo va juca baraj pentru a putea promova din Liga C în Liga B cu una din echipele care au terminat pe locul 3 în grupele din Liga B a Ligii Națiunilor, iar meciurile de baraj vor avea loc în luna martie a anului viitor.