Victor Pițurcă e noul selecționer, după ce ieri a negociat la FRF cu Mircea Sandu. Pițurcă a bătut palma cu „Nașul” pentru un contract până în 2015. Astăzi se vor întâlni pentru detaliile financiare, stabilite, în mare, și ieri.
La bordul unei limuzine și îmbrăcat elegant, Pițurcă s-a prezentat după întâlnirea cu președintele FRF în fața presei, abordând același stil ca în ultima vreme, fiind deschis față de suporterii naționalei și dezvăluind oficial că s-a înțeles cu președintele FRF să preia din nou prima reprezentativă. „În mare, lucrurile sunt deja stabilite.
Mâine (n.r. – astăzi) vom mai pune la punct ultimele detalii”, și-a început discursul noul selecționer, care a dorit să specifice că nu a avut niciun resentiment, ținând cont că primele opțiuni au fost Olăroiu, Dan Petrescu și Hagi. „Nu mi-a fost greu să decid să mă reîntorc, pentru că mi-am dorit asta foarte mult”.
Iovan, out! Pițurcă revine astfel la națională după 804 zile și va stabili un nou record pentru fotbalul românesc: primul selecționer cu trei mandate la prima reprezentativă. Cu această nouă numire, Piți s-a desprins din grupul celor cu două mandate, din care mai fac parte Anghel Iordănescu, Emeric Ienei și Valentin Stănescu.
Ștefan Iovan a părăsit ieri Casa Fotbalului, lăsând impresia că nu își va mai găsi un loc printre ajutoarele lui Pițurcă. Anunțul oficial a fost făcut ulterior chiar de noul selecționer, care și-a stabilit deja stafful. „Iovan n-o să mai fie sub comanda mea. Am stabilit noii colaboratori”, a declarat selecționerul. Mai mult ca sigur, Piți se va baza pe aceiași oameni cu care a lucrat la Steaua sau la Craiova.
Tentative eșuate după națională Craiova și Steaua au fost singurele echipe antrenate de Victor Pițurcă în cele 804 zile de când a părăsit prima reprezentativă. Înfrângerea în fața Austriei (1-2, din 1 aprilie 2009) nu a fost decât începutul unei perioade tumultuoase din viața tehnicianului. Atât în Ghencea, cât și în Bănie, fostul atacant al celor două echipe a plecat cu scandal. Situația cea mai delicată este la Craiova, unde finanțatorul Adrian Mititelu a primit o decizie din partea FRF, prin care este nevoit să-i plătească 7 milioane de euro lui Pițurcă ca despăgubiri, însă procesul va continua la TAS.
Are șanse să-l depășească pe Puiu Iordănescu Victor Pițurcă poate ajunge și selecționerul cu cele mai multe meciuri pe banca echipei naționale. Deocamdată, el se află pe poziția a doua, la 21 de partide în spatele lui Puiu Iordănescu, însă are toate șansele să-l depășească pe „General” în maximum doi ani. Mai ales dacă naționala se califică la turneul final al Euro 2012.
Top meciuri selecționeri
1. Anghel Iordănescu 83 2. Victor Pițurcă 62 3. Mircea Lucescu 58 4. Emeric Ienei 51 5. Costel Rădulescu 46
Statistică: Răzvan Toma
5 jucători se mai află la lot în momentul de față, în raport cu ultimul meci al lui Pițurcă la națională, cu Austria (1-2): Tamaș, Săpunaru, Raț, Pantilimon și Marica
„Că sunt eu primul selecționer cu trei mandate contează mai puțin. Eu vreau să se califice România la turnee finale”, Victor Pițurcă, selecționer România
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER