Unii refuză să creadă că Messi nu mai vine!** Reacția incredibilă a câtorva zeci de fani ai naționalei după ce s-a anulat amicalul cu Argentina
România – Argentina e de luni sub semnul întrebării, dar fanii
nu s-au oprit din a cumpăra bilete! Celor 38.000 de tichete vândute
până în momentul în care a apărut vestea că dubla campioană
mondială nu va veni la București li s-au adăugat, în aceste zile,
alte câteva zeci.
În cele două săptămâni de când FRF a pus spre vânzare biletele
pentru amicalul de lux cu super puterea sud-americană, românii au
cumpărat, în medie, în jur de trei mii de bilete pe zi. Iar cei
care s-au ocupat de distribuirea online a tichetelor estimau că
până la finalul acestei săptămâni se vor epuiza toate biletele!
Totul a mers conform planului până la aflarea veștii că echipa lui
Messi și Tevez va boicota amicalul de la București. Surprinzătoare
a fost reacția ulterioară a oamenilor, care n-au încetat să se
intereseze de acest meci, chiar dacă în jurul lui planează
incertitudinea. „Suporterii au mai cumpărat bilete și de când a
izbucnit toată nebunia aceasta! Nu vorbim de mii sau sute de
tichete, ci de câteva zeci”, a declarat pentru ProSport Florin
Leonte, reprezentantul Danco Pro.
Alții au
anulat
Dacă în ultimele două zile unii suporteri și-au luat bilete la
suspendatul România – Argentina, alți fani ai naționalei au decis
să-și anuleze tichetele deja cumpărate: „Am primit, într-adevăr,
zeci de telefoane de la oameni care voiau să știe cum își pot primi
banii înapoi”, a continuat omul care se ocupă de vânzarea
biletelor.