Cei din „epoca Mutu” ne-au cerut mereu să nu-i mai comparăm cu cei din „era Hagi”. În fine, înțelegem că o astfel de comparație a fost oricum neavenită. La Belgrad am văzut cu toții, mai clar ca niciodată, de ce actuala generație este doar una de profundă criză.
Coman – a luat cinci. Face și acum reconstituirea. Enorm și rușinos pentru orice portar, chiar dacă, luând fiecare gol în parte, i se pot găsi scuze. La unele s-a întins parcă din obligație.
Maftei – „Ce faci, mă, Vasileeeee?” este tot ce putem striga. Pe dreapta nu a fost bulevard, ci Piața Constituției, adică loc mai mult decât suficient pentru șarjele lui Milan Jovanovic.
Rădoi – suntem curioși dacă mai poate spune după acest meci că se simte cel mai bine cu Cristi Chivu în apărare dintre toate perechile de fundași centrali pe care le-a avut în carieră.
Chivu – relativ sigur în debutul meciului, căpitanul s-a lăsat contaminat de resemnare, încetând să mai fie căpitan, adică factorul de echilibru. „Roșul” încasat a fost bomboana de pe colivă.
Raț – mai eficient decât Maftei, a contribuit însă deseori la degringolada din careul nostru. Ceva realizări în ofensivă, nereușind totuși să scape de senzația generală de neputință.
Varga – singurul, alături de Apostol, care trebuie criticat cu măsura judecății că a vrut, dar a putut prea puțin pentru nivelul dat. Încă necopt pentru a asedia cu el Belgradul.
Apostol – a fost cel mai activ și mai faultat mijlocaș al nostru, lucru care ne-a făcut să părem cu atât mai caraghioși: a părut că tragem cu pistoletul de poșetă, în timp ce sârbii vin cu tancurile!
Ghioane – dezastru, în condițiile în care postul său, cu sarcini de închizător, era esențial în blocarea ofensivei sârbilor. Se poate spune că, tactic, catastrofa a început cu el.
Ad. Cristea – când joci cu coroana de prinț pe cap, deci mereu în pericol să-ți pice pe ochi, când ești amic de șpriț cu Mutu, deși nu ai arătat încă nimic, măcar nu risca să joci cu sârbii.
Marica – 0. Adică zero. Adică ZERO! În ultimul timp a acumulat mult în fițe, unele dintre ele împiedicându-l atunci când iese pe teren.
Mutu – ce dracu’ ar mai fi de spus? Mutu a fost din nou Mutu, adică omul extremelor. La Belgrad ne-a arătat însă extrema pe care am fi dorit să n-o vedem niciodată.
Au mai prins minute de pus în ramă:
Goian – a părut cămila ajunsă nu se știe cum pe pistă în plină cursă de Formula I.
G. Bucur – prea mic pentru un război atât de mare.
An. Cristea – un sfert de oră de figurație.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER