V-a ieșit!** Ați intrat în istorie!

Cei din „epoca Mutu” ne-au cerut mereu să nu-i mai comparăm cu
cei din „era Hagi”. În fine, înțelegem că o astfel de comparație a
fost oricum neavenită. La Belgrad am văzut cu toții, mai clar ca
niciodată, de ce actuala generație este doar una de profundă
criză.

Coman
– a luat cinci. Face și acum reconstituirea. Enorm și rușinos
pentru orice portar, chiar dacă, luând fiecare gol în parte, i se
pot găsi scuze. La unele s-a întins parcă din obligație.

Maftei
– „Ce faci, mă, Vasileeeee?” este tot ce putem striga. Pe dreapta
nu a fost bulevard, ci Piața Constituției, adică loc mai mult decât
suficient pentru șarjele lui Milan Jovanovic.

Rădoi
– suntem curioși dacă mai poate spune după acest meci că se simte
cel mai bine cu Cristi Chivu în apărare dintre toate perechile de
fundași centrali pe care le-a avut în carieră.

Chivu
– relativ sigur în debutul meciului, căpitanul s-a lăsat contaminat
de resemnare, încetând să mai fie căpitan, adică factorul de
echilibru. „Roșul” încasat a fost bomboana de pe colivă.

Raț –
mai eficient decât Maftei, a contribuit însă deseori la
degringolada din careul nostru. Ceva realizări în ofensivă,
nereușind totuși să scape de senzația generală de neputință.

Varga
– singurul, alături de Apostol, care trebuie criticat cu măsura
judecății că a vrut, dar a putut prea puțin pentru nivelul dat.
Încă necopt pentru a asedia cu el Belgradul.

Apostol – a fost
cel mai activ și mai faultat mijlocaș al nostru, lucru care ne-a
făcut să părem cu atât mai caraghioși: a părut că tragem cu
pistoletul de poșetă, în timp ce sârbii vin cu tancurile!

Ghioane –
dezastru, în condițiile în care postul său, cu sarcini de
închizător, era esențial în blocarea ofensivei sârbilor. Se poate
spune că, tactic, catastrofa a început cu el.

Ad.
Cristea – când joci cu coroana de prinț pe cap,
deci mereu în pericol să-ți pice pe ochi, când ești amic de șpriț
cu Mutu, deși nu ai arătat încă nimic, măcar nu risca să joci cu
sârbii.

Marica
– 0. Adică zero. Adică ZERO! În ultimul timp a acumulat mult în
fițe, unele dintre ele împiedicându-l atunci când iese pe
teren.

Mutu –
ce dracu’ ar mai fi de spus? Mutu a fost din nou Mutu, adică omul
extremelor. La Belgrad ne-a arătat însă extrema pe care am fi dorit
să n-o vedem niciodată.

Au mai prins minute de pus în ramă:

Goian
– a părut cămila ajunsă nu se știe cum pe pistă în plină cursă de
Formula I.

G.
Bucur – prea mic pentru un război atât de
mare.

An.
Cristea – un sfert de oră de figurație.