„Va fi o grupă mult mai grea, dar putem să ne calificăm la Mondiale!”** Decizia finală luată în privința naționalei
Victor Pițurcă a declarat în dese rânduri că vrea să discute cu Cristi Chivu și Mirel Rădoi pentru a încerca să îi convingă să revină la echipa națională.
Cristi Chivu a acceptat să vorbească despre acest subiect, subliniind îmcă o dată că nu își va schimba decizia și nu va mai reveni niciodată la echipa națională.
„Am fost destul de explicit în scrisoarea pe care am trimis-o tuturor. Nu revin și cu asta închei”, a spus Chivu la Dolce Sport.
Fostul căpitan al tricolorilor a vorbit și despre situația actuală de la prima reprezentativă, care a mai ratat o campanie de calificare la un turneu final.
„E un moment dureros. E o altă calificare ratată, sunt alte critici, se fac fel și fel de comparații, apar fel și fel de declarații care nu sunt la locul lor. E un moment dureros pentru orice jucător. Nimeni n-a vrut să creadă că e o campanie pierdută și ne-am agățat de o șansă de la Luxemburg”, a declarat Chivu.
În schimb, Chivu crede că ne putem califica la Campionatul Mondial din 2014, chiar dacă aceast va fi cu mult mai grea decât cea precedentă.
„Trebuie să fie pregatită urmatoarea campanie, va fi o grupă mult mai grea decât aceasta. Încercăm să construim ceva, putem să ne calificăm la Mondiale”, a mai precizat Chivu.