Căpitanul naționalei, Cristian Chivu, a vorbit despre partida pe care naționala o va susține sâmbătă în Serbia, afimând că meciul va fi tratat serios chiar dacă echipa antrenată de Lucescu jr. nu mai are șanse de calificare la turneul final din 2010. Jucătorul lui Inter spune că și la această întâlnire va exista o anumită presiune pentru că orice partidă are o miză.
„Până acum n-am mai jucat un meci fără presiune. Depinde doar de fiecare cum o trăiește. Va fi un meci pe care îl vom trata cu maximă seriozitate și pe care-l vom juca la fel ca pe celelalte. Nu este doar un meci pentru palmares, pentru noi este un meci oficial ca toate cele de până acum. Încercăm să obținem un rezultat bun pentru a acumula puncte și pentru a ne păstra în grupa a doua valorică. Sârbii joacă pentru calificare și vor fi 70.000 de oameni în tribună care își vor susține echipa„, a declarat Cristi Chivu la conferința de presă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER