Valentin Mihăilă, accidentare serioasă după „dubla” din meciul Elveția – România 2-2. „Sunt trist!” Internaționalul român riscă să rateze EURO 2023! Care este primul verdict al medicilor

România a luat un punct din meciul cu Elveția, scor 2-2, în preliminariile pentru EURO 2024, după „dubla” reușită de Valentin Mihăilă pe finalul partidei de la Lucerna.

Valentin Mihăilă, accidentare serioasă după „dubla” din meciul Elveția – România 2-2. Care este primul verdict al medicilor

Valentin Mihăilă a înscris două goluri în meciul Elveția – România, scor 2-2, însă fotbalistul Parmei s-a accidentat destul de serios. Internaționalul român a vorbit la finalul partidei de la Lucerna despre momentul în care s-a „rupt” și a dezvăluit care este verdictul medicilor.

Totodată, Valentin Mihăilă a avut putea să se țină de glume și a transmis că ar fi marcat și al treilea gol în poarta Elveției dacă nu se accidenta.

Mă simt foarte bine, sunt fericit, dar în acelaşi timp sunt trist pentru că din nou cred că am suferit o leziune musculară pe coapsa dreaptă. Nu prea mă încântă acest lucru.

Un rezultat pe care, părerea mea, îl meritam. A doua repriză am făcut o repriză foarte bună. Îmi felicit coechipierii, echipa, suporterii pe această cale pentru că ne-au susţinut până în ultimul moment. Am crezut în şansa noastră şi am reuşit să egalăm.

Cu o fază înainte de gol am pasat în lateral la Burcă, am simţit că mi s-a încărcat puţin muşchiul. Iar apoi, la pasa lui Moruţan şi am dat al doilea gol, înainte de gol am simţit cum m-a înţepat piciorul pe coapsă şi asta a fost.

Cred că, dacă eram bine, poate aveam noroc şi îl dădeam şi pe al treilea (n.r. a început să zâmbească)”, a spus Valentin Mihăilă la finalul meciului Elveția – România 2-2.

Ratează Valentin Mihăilă EURO U21?

Valentin Mihăilă ar urma ca marți, 20 iunie, să ajungă în cantonamentul echipei naționale a României U21 pentru EURO 2023 găzduit de România și Georgia, însă șansele ca acesta să poată juca la turneul final sunt extrem de mici.

„Tricolorii” mici vor juca primul meci de la EURO 2023 împotriva Spaniei U21, miercuri, 21 iunie, de la ora 21.45, pe stadionul din Ghencea, iar partida este Live Video Online pe ProSport.

Pe lângă Valentin Mihăilă, la echipa națională a României U21 vor ajunge și Ștefan Târnovanu (FCSB), Radu Drăgușin (Genoa), Valentin Țicu (Petrolul), Vladimir Screciu (Universitatea Craiova) și Louis Munteanu (Farul Constanța).

Lotul României U21 pentru EURO 2024

  • PORTARI: Mihai Popa (FC Voluntari), Ștefan Târnovanu (FCSB), Otto Hindrich (Kisvarda / Ungaria);
  • FUNDAȘI: Alexandru Pantea (FCSB), Bogdan Racovițan (Rakow / Polonia), Mihai Lixandru (FCSB), Marco Ehmann (EN Paralimniou / Cipru), Victor Dican (FC Botoșani), Radu Drăgușin (Genoa / Italia), Andrei Borza (Farul), Valentin Țicu (Petrolul), Andres Dumitrescu (Sepsi);
  • MIJLOCAȘI: Vladimir Screciu (Universitatea Craiova), Dragoș Albu (U Craiova 1948), Alexi Pitu (Bordeaux / Franța), Alexandru Cîmpanu (Universitatea Craiova), Constantin Grameni (Farul), Alexandru Ișfan (Universitatea Craiova), David Miculescu (FCSB), Adrian Mazilu (Farul), Valentin Mihăilă (Parma / Italia), Octavian Popescu (FCSB), Claudiu Petrila (CFR Cluj), Vlad Pop (U Craiova 1948);
  • ATACANȚI: Jovan Markovic (Universitatea Craiova), Daniel Bîrligea (CFR Cluj), Louis Munteanu (Farul).
Publicat: 20 06. 2023, 09:32