Internaționalul Valentin Mihăilă a avut o prestație apreciată în partida contra Germaniei, astfel că a atras privirile a două cluburi importante din Bundesliga, Eintracht Frankfurt și Hertha Berlin.
Fotbalistul nostru a prins doar 10 minute în victoria contra Armeniei, înlocuindu-l pe Ianis Hagi, însă a fost titular cu Germania și a avut o prestație apreciată în fața trupei lui Hansi Flick. Astfel, fotbalistul lui AC Parma a intrat în atenția lui Eintracht Frankfurt și Hertha Berlin, care doresc să îl convingă să lase Serie B pentru Bundesliga.
Clubul din „Cizmă” nu dorește să renunțe la serviciile sale pentru o sumă mai mică de 20 de milioane de euro, conform presei din Italia.
Valentin Mihăilă ar putea juca din iarnă în Bundesliga, unde este dorit de Eintracht Frankfurt și Hertha Berlin. Reprezentanții celor două formații au fost mulțumiți de prestația sa în fața naționalei Germaniei, după ce fotbalistul român a avut evoluții bune și în cele șase meciuri disputate în Italia, unde a reușit două goluri și un assist.
„Valentin Mihăilă traversează o formă foarte bună. Diamantul românesc, născut în 2000, a înscris două goluri și a reușit un assist în aceste prime șase meciuri jucate pentru Parma, iar împotriva Germaniei a avut o evoluție solidă. Inevitabil, atrage interesul mai multor cluburi, care își doresc să îl transfere din ianuarie.
Valentin Mihăilă este în atenția mai multor echipe. Hertha Berlin și Eintracht Frankfurt și-l doresc în pauza de iarnă, însă nu doar ele au pus ochii pe tânărul atacant. Parma nu e dispusă, însă, să facă niciun rabat. Solicită 20 de milioane în schimbul său, sumă care i-ar putea face pe cei interesați să se liniștească pentru moment”, a notat SerieBNews.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER