Valoarea naționalei, 87 de milioane de euro

Divizia de cercetare a grupului Raiffeisen a pronosticat că România va termina pe locul 3 în grupa de la euro

Raiffeisen Research este una dintre cele mai reputate divizii de cercetare din Europa și face parte din colosul financiar austriac RZB. Analiștii de la Raiffeisen au realizat recent un studiu asupra celor 16 participante la Euro 2008.

Cercetătorii austrieci au estimat, după calcule care au ținut cont de mai mulți factori (economici, sportivi, de influență etc), performanțele pe care ar urma să le obțină participantele la Campionatul European. Conform acestor estimări, România nu e cotată cu o performanță prea bună, urmând să obțină doar locul 3 în Grupa C, din care face parte, după Italia și Olanda, dar în fața Franței. Rezultatele pronosticate de analiștii Raiffeisen sunt: România – Franța 0-0, Italia – România 1-0 și Olanda – România 1-1. Adică doar două puncte pentru echipa noastră și un golaveraj negativ. Italia ar termina pe primul loc, cu 9 puncte, iar Olanda pe doi, cu 4 puncte, în vreme ce Franța ar fi ultima, cu un punct.

Analiștii financiari austrieci au făcut și o analiză a echipei României, care nu este considerată favorită și a cărei perioadă de glorie ar fi fost „în anii 90, când se afla printre cele mai puternice din Europa și obținea trei calificări consecutive la Cupa Mondială”.

Raiffeisen Research vorbește apoi de declinul ce avea să urmeze, dar și de creșterea economică a României din ultimii ani, „care s-a suprapus și creșterii unor jucători de mare valoare, precum Mutu, Chivu, sau Marica“. În fine, analiștii au socotit și valoarea financiară a echipei României, estimată la 87,2 milioane de euro. Valoarea medie a unui tricolor ar fi, în acest moment, de 3,96 milioane de euro, la o medie de vârstă de 26,6 ani. Austriecii au calculat și valoarea totală a tuturor jucătorilor din
Liga I, care este de 223,7 milioane de euro, cu o medie de 436.121 euro de jucător.

Raiffeisen a calculat că un român consumă anual, în medie, 58 de litri de bere, ceea ce ne-ar clasa abia pe locul 10 printre cele 16 nații participante la Euro 2008. Pe primul loc se situează Cehia, cu 160 de litri, iar pe ultimul Turcia, cu numai
10 litri de bere consumați pe cap de locuitor.

Publicat: 23 04. 2008, 21:33
Actualizat: 24 04. 2008, 10:27