Van Gaal compară România cu Estonia și anunță formula de start:** „Mă aștept să atace mai mult!” Cum va arăta echipa batavilor:

Selecționerul Olandei, Louis van Gaal, a declarat luni, într-o conderință de presă, că se așteaptă la un meci greu cu România, precizând că echipa antrenată de Victor Pițurcă are un sistem de joc asemănător cu acela al adversarei precedente, Estonia, dar jucători cu calități individuale mai bune.

„România are un sistem de joc asemănător oarecum cu cel al Estoniei, dar are jucători cu calități individuale mai bune. Așa că mă aștept să atace mai mult decât a făcut-o Estonia, să creeze spații mai multe pentru ofensiva noastră, să avem mai multă libertate de exprimare. Echipa României este un adversar dificil, mă aștept la un alt meci greu”, a spus Van Gaal, informează presa olandeză.

Louis van Gaal a anunțat că va folosi, cu o singură excepție – Van der Vaart în locul accidentatului Sneijder -, același prim 11 ca în partida de vineri cu Estonia.

Rafael van der Vaart a precizat că naționala Olandei va trebui să evolueze mult mai bine decât a făcut-o împotriva Estoniei, altfel va avea probleme.

Echipa națională de fotbal a României întâlnește, marți, de la ora 21.30, pe Amsterdam ArenA, reprezentativa similară a Olandei, într-un meci contând pentru preliminariile Cupei Mondiale din 2014.

Olanda a învins, vineri, pe teren propriu, cu scorul de 3-0, naționala Estoniei, într-un meci în care a evoluat în următoarea formulă: Vermeer – Janmaat, De Vrij, Martins I., Blind – Guzman (Clasie ’86), Strootman, Sneijder (Van der Vaart ’36) – Lens (Schaken ’73), Van Persie, Robben.

mediafax

Publicat: 25 03. 2013, 20:24
Actualizat: 25 03. 2013, 20:26