Van Persie și vai de capul nostru!** Olanda – România 4-0! Golgheterul din Premier League a spulberat apărarea lui Pițurcă
Tricolorii nu au avut reacție în fața unui Van Persie dezlănțuit
Din țară există mai multe variante de echipă. Mai exact, combinări de 22 luate câte 11. În opinia unora, sunt prea puțini steliști la echipă. Alții cred că nu ar trebui să exagerăm cu Steaua. În tot acest timp, Pițurcă închide laptopul, televizorul, dă foc la ziare și mai albește puțin. Nu vrea să audă nimic, dar preferă să discute 15 minute cu Gigi Becali înainte de meci. În teren îi trimite pe Grozav și Stancu, care au jucat în Ungaria, dar felul în care au făcut-o ne face să credem că încă sunt odihniți. În schimb, Mutu și Chipciu sunt pe bancă, iar Raț, menajat la Budapesta, e prea lent în fața lui Lens și extrema dreapta pasează pe linia de 16 metri, de unde îl învinge pe Pantilimon (12). Jocul curge de o manieră care ne face să avem mai multe emoții pentru partida de la Istanbul pentru că olandezii nu vor să ne dea mingea. Turcii deschid scorul. Nici acolo nu e bine! Van Persie reia din voleu de lângă un Chiricheș care ne arată că pe cât de bun e cu mingea la picior, pe atât de multe probleme are în jocul aerian. Maghiarii egalează în Turcia și noi ne bucurăm de prima ocazie. Adi Popa trimite un șut la firul ierbii, puțin pe lângă poartă (37).
Mutu nu l-a depășit pe Hagi, Van Persie a trecut peste Cruyff
A fost singurul moment în care am contat. În rest, tot olandezii au scris povestea meciului și Van Persie a avut timp să îl depășească numărul de goluri al lui Cruyff pentru echipa națională. Prima reușită a acestuia a surprins pe toată lumea. Din păcate, și pe Pantilimon, care n-a sărit la un lob perfect, cu capul(!), al vârfului batav (56). A doua oară s-a bucurat de un penalty făcut de Gardoș și l-a transformat fără probleme (65). Târziu, Pițurcă i-a trimis în teren pe Chipciu, Torje și Mutu, dar fanii români deja îi cereau demisia selecționerului. În minutul 90, Lens a făcut 4-0 din 6 metri, după ce Pantilimon a respins în față șutul lui Maher de la marginea careului.
Min. 90+4 – Final de meci
Min. 90 – GOL OLANDA! Pantlimon respinge în față șutul lui Maher, mingea ajunge la Lens, care marchează simplu, nestingherit
Min. 89 – Robben trage pe lângă poartă dintr-o lovitură liberă din unghi, din marginea careului
Min. 88 – xx Chipciu vede galben
Min. 86 – Schimbare la Olanda. Iese Van Persie, intră S. De jong
Min. 82 – Tamaș trage de la mare distanță, din lovitură liberă, Mutu deviază și Vermeer prinde fără probleme
Min. 80 – Schimbare la Olanda. Iese Van der Vaart, intră Clasie
Min. 79 – Mutu reia cu capul pe lângă poartă o centrare venită de pe partea dreaptă de la Tamaș
Min. 78 – Stancu trage de la 20 de metri, vermeer respinge în lateral
Min. 73 – Schimbare la Olanda. Iese de Guzman, intră Maher
Min. 71 – Raț își pregătește șutul câteva secunde bune, dar trage pe lângă poartă de la 25 de metri
Min. 68 – Schimbare la România. Mutu îi ia locul lui Grozav
Min. 65 – GOL OLANDA! Van Persie îl trimite pe Pantilimon în dreapta și trage în stanga goalkeeperului
Min. 64 – Gardoș îl faultează în careu pe Lens și se dictează penalty
Min. 64 – Vermeer prinde în doi timpi mingea centrată în forță de Tamaș
Min. 63 – Torje bate puternic lovitura liberă de la 16 metri, dar trimite în zid
Min. 63 – Schimbare la România. Iese Popa, intră Torje
Min. 61 – xx Blind primește galben după ce îl faultează din spate pe Popa, la marginea careului
Min. 60 – Schimbare la România. Iese Tănase, intră Chipciu
Min. 58 – Tănase își lasă colegii spectatori după ce trimite un fel de pasă-șut, mult pe lângă poartă
Min. 56 – GOL OLANDA! Robben îi umilește pe Tamaș și Gardoș în marginea careului, centrează pentru Van Persie, care trimite cu capul de pe loc, peste Pantilimon, la colțul lung, iar mingea intră în poartă după ce lovește bara
Min. 53 – Blind ajunge o minge în tușă, îl driblează pe Adi Popa și îi trimite lui Van der Vaart, dar șutul acestuia se duce peste poartă
Min. 50 – Gardoș greșește inexplicabil în centrul careului, mingea ajunge la Van Persie, dar atacantul lui United trimite în brațele lui Pantilimon
Min. 47 – xx Indi primește primul cartonaș galben al meciului după un faul la Popa
Min. 46 – A început a doua repriză
Min. 45+1 – Finalul primei reprize
Min. 45 – Van Persie reia din voleu, Pantilimon respinge, dar olandezul este surprins în offside
Min. 43 – Tănase și Lens se bat în tușă pentru un balon, dar olandezul are o viteză superioară, iar Tănase faultează în atac
Min. 38 – Adi Popa trage în cros, cu dreptul, Vermeer atinge mingea cu vârfurile degetelor și șutul se duce ăn corner, milimetric pe lângă bară
Min. 37 – Mingea trimisă în adâncime pentru Bogdan Stancu este prinsă fără probleme de Vermeer
Min. 33 – Adi Popa este deschis în banda dreaptă, dar trimite dezamăgitor din marginea careului și mingea se duce în peluză
Min. 29 – Grozav se grăbește și trage mult pe lângă poartă de la peste 25 de metri
Min. 27 – Grozav este blocat de Blind în careul Olandei
Min. 23 – Adi Popa nu poate trece de de Vrij n careul olandezilor
Min. 21 – Janmaat centrează de pe dreapta, Strootman sare printre doi fundași români, dar trimite peste poartă din 8 metri
Min. 20 – Bourceanu trimite o minge lungă din lovitură liberă, Tamaș recentrează în careu, dar Vermeer iese și prinde
Min. 13 – Mingea reluată cu capul de Van Persie de la 14 metri este prinsă de Pantilimon
Min. 12 – GOL OLANDA! Raț greșește o minge în partea stângă, Lens recuperează, îi trimite lui Van Persie, care îi așează mingea lui Van der Vaart. Mijlocașul olandez trage plasat, pe jos, de la 16 metri și îl învinge pe Pantilimon.
Min. 10 – Lens trece de Raț, centrează la 8 metri, dar Van Persie, singur, trimite din cădere peste poartă
Min. 8 – Raț respinge cu capul mingea centrată de Van der Vaart din lovitură liberă
Min. 7 – Pantilimon respinge în exterior mingea șutată de Strootman de la 25 de metri
Min. 5 – Adi Popa sprintează pe partea dreaptă, îi trimite lui Stancu, acesta pătrunde în careu, dar cade după un duel cu De Vrij, iar Vermeer reține
Min. 3 – Chiricheș iese din defensivă cu mingea la picior, dar greșește pasa în adâncime
Min. 2 – Robin van Persie este surprins în offside la prima acțiune de atac a meciului
Min. 1 – Olanda are lovitura de începere
Pițurcă a pregătit o serie de surprize pentru meciul cu Olanda. România va începe fără Mutu, dar și fără Chipciu, fotbalist care a fost decisiv contra Ungariei. Altfel, surprinde creditul pe care selecționerul i-l acordă lui Grozav și Tănase. Primul a fost inexistent contra maghiarilor, în timp ce stelistul a avut evoluții mai degrabă modeste în ultima perioadă.
În poartă, Pantilimon i-a fost preferat lui Tătărușanu, iar Adi Popa va asigura banda dreaptă în detrimentul lui Torje, a cărui prestație la Budapesta a fost extrem de slabă.
Iată echipa de start a tricolorilor:
Pantilimon – Tamaș, Gardoș, Chiricheș, Raț – Pintilii, Bourceanu – Adi Popa, Grozav, Tănase – Bogdan Stancu
Rezerve: Tătărușanu, Lung Jr. – Luchin, D. Grigore, Chipciu, Torje, Mutu, Keșeru, Șt. Radu, Rusescu, Maxim
CELE MAI NOI INFORMAȚII ÎNAINTE DE OLANDA – ROMÂNIA
Olanda: 4-3-3
Vermeer – Janmaat, De Vrij, Indi, Blind – Strootman, Van der Vaart, De Guzman – Lens, Van Persie, Robben
OLANDA: Vermeer – Janmaat, De Vrij, Bruno Martins Indi, Blind – Strootman, Van der Vaart, De Guzman – Lens, Van Persie, Robben
Selecționer: Louis van Gaal
Rezerve: 22. Stekelenburg, 23. Vorm – 12. Van Rhijn, 13. Vlaar, 14. Mathijsen, 15. Kuyt, 16. Clasie, 17. Schaken, 18. Vilhena, 19. S. De Jong, 21. John, 24. Maher
Arbitru: Mark Clattenburg
Asistenți: Simon Beck, Stephen Child (toți din Anglia)
Stadion: Amsterdam Arena (Olanda)
*România nu a învins niciodată în Olanda în cele șase partide jucate până acum în Țara Lalelelor, iar batavii n-au mai pierdut de 13 ani pe teren propriu în preliminarii
*Ultima echipă care a administrat o înfrângere batavilor pe teren propriu a fost Portugalia, în 2000
Olanda este unul dintre cei mai periculoși adversari pe care i-a avut România în istorie. Și asta pentru că tricolorii nu au reușit niciodată să se impună pe terenul batavilor, fie că a fost vorba de un meci oficial sau amical. Situația este cu atât mai îngrijorătoare cu cât adversarii de azi nu au pierdut un meci oficial, în preliminariile unui turneu final, de 13 ani! S-a întâmplat în 2000, când Portugalia reușea să învingă cu 2-0 o echipă a batavilor antrenată tot de Louis Van Gaal. Totodată, lusitanii au fost cei mai incomozi adversari ai olandezilor în acești 13 ani, alături de naționala României. În rest, recordul de invincibilitate e explicabil având în vedere că Olanda a învins echipe precum Moldova, Belarus sau Finlanda.
Meciurile României în Olanda
02.12.1970 Amsterdam: OLANDA – ROMÂNIA 2-0 (1-0) amical
05.06.1974 Rotterdam: OLANDA – ROMÂNIA 0-0 amical
01.06.1988 Amsterdam: OLANDA – ROMÂNIA 2-0 (1-0) amical
27.05.2000 Amsterdam: OLANDA – ROMÂNIA 2-1 (1-0) amical
04.06.2005 Rotterdam: OLANDA – ROMÂNIA 2-0 (1-0) prel.CM
24.03.2007 Rotterdam: OLANDA – ROMÂNIA 0-0 prel.CE
Nu am citit ce au spus unii după meciul de la Budapesta. Asta e vrăjeală ieftină
Victor Pițurcă, antrenor România