Varga nu se sperie de atmosfera de la Belgrad:** „Noi jucăm numai cu 30-40.000 de fani în tribune!”

Mijlocașul echipei Unirea Urziceni, Dacian Varga, a fost
convocat de Răzvan Lucescu pentru partidele cu Serbia și Insulele
Feroe, contând pentru preliminariile Cupei Mondiale. Jucătorul
campioanei este convins că prima reprezentativă este capabilă să
obțină un rezultat pozitiv la Belgrad.

Mă bucur că am fost din nou convocat și sper să nu
dezamăgesc. Mă așteptam să fiu convocat, pentru că știam că nu o să
rămân în Liga a II-a, iar datorită Unirii Urziceni am ajuns aici.
Sunt bucuros că suntem cinci jucători de la Urziceni chemați la
lot. Sunt foarte motivat pentru acest meci, vreau să demonstrez că
am valoare să joc la echipa națională și sper ca după aceste două
meciuri să rămânem în urna a doua valorică. Meciul cu Serbia va fi
unul foarte greu, dar suntem capabili să obținem un rezultat
valoros. M-aș bucura să marchez, dar important este să facem un joc
bun
„, a spus Varga în cadrul conferinței de presă.

Dacian Varga a afirmat, în glumă, că jucătorii campioanei României
sunt obișnuiți să joace numai cu 40.000 de suporteri în tribune,
așa că atmosfera de pe ‘Maracana’ din Belgrad nu îl sperie:
E mai bine să jucăm în provincie, va veni multă lume la
Piatra Neamț. Noi, cei de la Urziceni, suntem obișnuiți cu mulți
spectatori în tribune, pentru că jucăm numai cu 30-40.000 de
spectatori în tribune. Sper să vină mulți suporteri români la
Belgrad

Publicat: 05 10. 2009, 15:02
Actualizat: 05 10. 2009, 15:03