Varianta Hagi

Admit din start că, născut fiind în Iran, unde am trăit primii 12 ani din viață, sunt atașat de naționala acestei țări, iar sâmbătă am suferit, dar nu pentru ce s-a întâmplat la Constanța, ci din cauza meciului de la Teheran, unde saudiții conduși de Peseiro au învins o echipă gazdă susținută de 100.000 de oameni din tribune. Precizarea pare banală, dar necesară pentru o comparație între Iran și România. Rezultatele de sâmbătă au scos ambele echipe din cursa de calificare pentru Mondialul din 2010. Reacțiile? Iranienii s-au despărțit de legenda lor, Ali Daei. Românii, în schimb, se pregătesc să-l instaleze pe „Regele“ lor, Gheorghe Hagi, pe bancă. Atenție însă, vorbim de două legende care au dobândit acest statut pe terenul de fotbal, nu pe banca tehnică! Iar dacă falimentul numirii lui Daei ca selecționer s-a văzut sâmbătă, cel al lui Hagi a fost confirmat în 2001 în „dubla“ cu Slovenia. De aceea, numai și faptul că cei de la FRF iau în calcul iarăși o instalare a lui Hagi pe bancă e uimitor. După meciul cu Serbia, mulți au remarcat, și pe bună dreptate, că nu mai vin jucători de perspectivă din urmă. În schimb, România beneficiază de o generație de antrenori tineri și pricepuți. Petrescu, Olăroiu, Lucescu jr, Sabău. Tot respectul pentru jucătorul Hagi, pe care l-am admirat încă de când l-am văzut prima dată la televizor la CM 1990, pe când eram în Iran, dar rezultatele obținute de oricare dintre tehnicienii menționați mai sus îi recomandă înaintea antrenorului Hagi pentru postul de selecționer. Iar când te gândești că pe lângă cei tineri, din „vechea gardă“, fac parte Lucescu, Bölöni și Andone, varianta „Hagi selecționer“ te face să te gândești că în alegerea antrenorului naționalei României competența nu pare a fi un criteriu.