Vasile Mogoș s-a săturat de străinătate și vrea să ajungă cât mai repede acasă. Își dorește să colinde România cu un camion și spune că îi este tare dor de bucatele tradiționale. Pastrama și cârnații sunt în topul preferințelor sale culinare.
Vasile Mogoș s-a născut la Vaslui, dar în România nu a jucat niciun meci la seniori la o echipă de club. Sunt mai bine de zece ani de când evoluează în străinătate. Acum are contract în Serie B la Cremonese, iar această perioadă de izolare l-a cam dat peste cap. Îi este tare dor să vină acasă.
„Când vin în ţară, când cobor din avion, pup pământul jos, mi-e dor de ţară, de mâncare, să mă duc la magazin să cer pastramă, cârnaţi, să mănânc o sămânţă, să joc un şah, o damă, d-asta mi-e dor!
Asta e vacanţa mea, nu să mă destrăbălez, să stau cu băieţii, cu verişorii mei, cu fraţii mei, să stau la ţară, să facem un grătar şi să stăm toţi împreună să povestim amintirile pe care le avem”, a declarat fundașul lui Cremonese, formație aflată pe locul 17 în Serie B.
Fotbalistul își dorește foarte mult să găsească timp și să-și cunoască tot mai bine țara.
„Mi-aş dori ca într-o zi să iau un camion ceva să umblu toată România, când eram mai mic făceam aşa, dar vreau să văd toată România, toate peisajele, cum mi-au spus mama şi tata că România e foarte frumoasă. Mi-e îmi place România şi când pot, mă întorc întotdeauna. Şi iarna asta m-am întors de anul nou”, a mai spus Vasile Mogoş la Telekom Sport.
Vasile Mogoş a debutat la națională în anul 2019. Cosmin Contra l-a folosit 90 de minute în duelul cu Suedia, pierdut cu 2-0 de echipa noastră în Preliminariile EURO 2020. A legat o amiciție cu colegii din prima reprezentativă și vorbește destul de des cu ei.
„Îmi face plăcere să vorbesc cu ei, dacă sunt bine, să văd cum au petrecut carantina, mai vorbim între noi. Îmi place să vorbesc cu băieţii. Am vorbit cu mai mulţi, cu Radu, cu Puski (n.r. – George Puşcaş), cu Nistor, cu Niţă, cu Anton, i-am făcut urări lui Răzvan Marin.
Îmi face mare plăcere să vorbesc cu ei, înseamnă că le-am lăsat ceva la băieţi. Eu sunt băiat de la ţară, cum se spune la noi, sunt foarte adevărat şi aşa sunt făcut eu. E greu pentru mine că nu vorbesc niciodată cu nimeni în româneşte”, a mai afirmat fundaşul dreapta .
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER