Vedeta de la FCSB s-a autopropus la națională, iar Contra i-a dat o replică pe măsură: „Va fi convocat când voi considera eu că merită. Nu fac selecția pe preferințe”
Cosmin Contra i-a răspuns jucătorului de la FCSB. Florin Tănase a declarat în repetate rânduri că ar fi meritat să fie convocat la echipa națională.
„Florin Tănase va fi convocat când voi considera eu că merită, când va fi la nivelul echipei naționale. Cine mă cunoaște, știe că nu fac selecția pe preferințe. Eu nu văd fotbalul la fel ca Gică Hagi, Dan Petrescu sau Victor Pițurcă. Suntem persoane diferite, gândiri diferite și dacă eu gândesc o strategie, care mi se potrivește mie ca stil de antrenor, este posibil să nu placă altora. Dar trebuie să-mi respecte alegerile. Se vede un spirit la echipa națională care nu s-a văzut în campania trecută, o altă atitudine, iar acest lucru mă bucură”, a spus Cosmin Contra, joi, la Pro X.
În martie, Florin Tănase comenta neconvocarea de la „dubla” cu Suedia și Insulele Feroe din preliminariile EURO 2020: „Meritam să fiu printre jucătorii convocați, normal. Când te uiți, faci analiză după jocuri, te uiți la dueluri, la pase și când ești primul de ce să nu te gândești. Nu știu de ce doar un stelist. În ultima perioadă foarte puțini steliști la națională. Noi trebuie să fim pe primul loc la 15 puncte ca să avem mai mulți jucători? Sunt mai mulți jucători de la alte echipe, care fac meciuri așa și așa și tot sunt chemați în permanență. E un val antistelist la națională. Nu trebuie să vă zic eu, consider că meritam să fim mai mulți”.