Selecționerul Pizzi și-a scos super-vedetele la mișcare pe un gazon sintetic privat, foarte aproape de hotelul unde naționala Chile este cazată.
Cei care au trecut în această dimineață prin cartierul Bună Ziua, din Cluj Napoca, au fost surprinși să vadă vedetele care în această seară vor întâlni România antrenându-se printre case, la un teren sintetic de mini-fotbal, unde de obicei se întâlnesc locuitorii cartierului, la o mișcare și o bere. Selecționerul Pizzi n-a avut pretenții legate de calitatea terenului și a ales cel mai apropiat loc unde jucătorii săi au putut să facă mișcare. Astfel, a fost închiriat terenul dintre case, iar chilienii au făcut o mișcare ușoară sub privirile uimite ale trecătorilor.
Jucătorii naționalei statului Chile, locul 4 în clasamentul FIFA, sunt evaluați în total la aproape 174 de milioane de euro, pe piața transferurilor. Alexis Sanchez este cotat la 65 de milioane de euro, iar Arturo Vidal la 37 de milioane de euro. Cu salariul de 158.000 de euro, primit într-o săptămână la Arsenal, Alexis Sanchez ar putea să închirieze terenul pe care s-a pregătit în această dimineață timp de 219 zile.
foto: CJ Sport
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER