Verdict crunt:** „Asta e cea mai slabă națională a României din istorie!”
Unul dintre cei mai buni atacanți pe care i-a avut România,
Rodio Cămătaru, a comentat rezultatul modest obținut de națională,
scor 1-1, în partida cu Albania, meci ce a contat pentru
calificarea la Euro 2012.
Fosta „Gheată de Aur” a Europei îi pune la zid atât pe jucători,
cât și pe selecționer, care a greși atunci când l-a titularizat pe
Bogdan Lobonț în dauna lui Tătărușanu în poarta naționalei.
„Am mai spus și în alte situații că asta e cea mai slabă
națională a României din istorie! Nu știu dacă vreun jucător din
actuala generație ar fi avut loc în reprezentativa din anii ’80.
Echipa noastră a jucat foarte modest împotriva albanezilor. Șansele
de calificare la Campionatul European există în continuare, dar cu
un astfel de joc nu știu dacă vom putea câștiga în Belarus, în fața
unei formații care a bătut Franța chiar la Paris. Nu cred că e doar
un singur vinovat. Au greșit și jucătorii, a greșit și
selecționerul, pentru că nu înțeleg de ce l-a titularizat pe
Lobonț, un portar care nu prinde nici banca de rezerve la echipa
lui de club, în dauna unui Tătărușanu, de exemplu. Lobonț are pe
conștiință golul Albaniei. Nu cred însă că e acum momentul
schimbării lui Răzvan Lucescu, așa cum se vehiculează.”, a
declarat Cămătaru pentru Evz.
El crede că naționala este în continuare dependentă de geniul lui
Adrian Mutu și susține că e nevoie ca acesta să revină la
lot.
„Echipa națională are nevoie de un lider, iar singurii jucători
care pot îndeplini acest rol sunt Mutu și Chivu. Sunt convins că,
dacă ar fi fost Cristi în teren, albanezii n-ar fi reușit să
egaleze. Așa că, din punctul meu de vedere, Mutu trebuie să revină
la națională. Aria de selecție este și așa destul de restrânsă, așa
că nu ne permitem să renunțăm la puținii fotbaliști valoroși pe
care îi avem.” a mai declarat Cămătaru.