Verdict dur: „Rădoi mai poate să joace 2 meciuri la națională! După, îi va fi greu!” CE CREZI?
Emeric Ienei e sceptic în ceea ce privește posibilitatea ca Rădoi să fie convocat la națională.
Fostul mare antrenor spune că, în această primăvară, contra Serbiei și Austriei fostul căpitan al Stelei poate fi chemat de Pițurcă la lot, dar anticipează că acestea vor fi cele din urmă partide ale sale pentru tricolori, atâta timp cât va rămâne la arabi.
Convocările ulterioare nu se vor mai justifica, deoarece noul număr opt de la Al Hilal se va fi acomodat cu stilul de viață din Arabia Saudită și, ca atare, nu va mai da randament.
"În primele două jocuri, cu Austria și Serbia cred că Rădoi poate să evolueze, însă apoi îi va fi greu deoarece se va acomoda cu stilul de viață de acolo. Mie mi-ar fi făcut mare plăcere dacă Rădoi ar fi plecat la Inter sau la o echipa din Vest unde să fi fost în atenția Europei.", a spus tehnicianul de la Sevilla la Telesport.
Nea Imi nu a fost impresionat de nivelul meciului Al Hilal – Al Nasr: "Am văzut meciul, s-a jucat ceva însă nu cum se joacă în marile campionate europene"