Vești bune de la Istanbul: am scăpat de golgheterul Burak Yilmaz!** Turcii anunță planul distrugerii României: „Arda va avea libertate totală”

Victor Pițurcă a scăpat de Burak Yilmaz, fotbalistul care a reușit să înscrie cu o frecvență uluitoare în ultimii 2 ani. Varianta oficială este că fotbalistul lui Galatasaray a suferit o întindere musculară și din această cauză a lipsit la ultimul antrenament, dar presa turcă aduce în discuție presupusa bătaie dintre vârf și portarul lui Fener, Volkan.

În orice caz, tricolorii au o grijă în minus datorită absenței acestuia, dar trebuie să fie foarte atenți la omul numărul unu al „Semilunei”. Arda Turan va fi jucătorul de oprit, presa de la Istanbul anunțând că selecționerul Avci se gândește să îi ofere libertate deplină în spatele vârfurilor.

Antrenorul Abdullah Avci vrea să distrugă tactica adversarului cu o echipă de start în care Arda Turan va avea rolul de playmaker. Acestuia i se va da libertate deplină și va beneficia de susținerea lui Sercan Yñldñrñm. România nu va întâlni o echipă similară Estoniei, care să arunce baloane lungi în ofensiva. Vom apela la viteza în atac, însă nu va fi ușor să ne descurcăm în fața jocului defensiv al românilor„, notează cotidianul Fanatik.

Echipa probabilă a Turciei, conform Fanatik

Volkan – Gokhan, Toprak, Kaya, Ali Kaldirim – Altintop, Emre, Topal, Arda Turan – Sercan, Umut Bulut

55 de goluri în 74 de partide a înscris Yilmaz pentru Trabzonsport, între 2010-2012

5 goluri în 4 partide a reuști golgheterul turc pentru noua sa echipă, Galatasaray

Publicat: 12 10. 2012, 17:05
Actualizat: 12 10. 2012, 17:06