Victor Pițurcă a primit vești bune din partea staff-ului medical. Tătărușanu și-a revenit și a efectuat la potențial maxim antrenamentul, în timp ce Chiricheș poate fi folosit dacă masca de protecție va ajunge în timp util.
Selecționerul spune că Grecia este o formație mai bună și mai experimentată, dar România va încerca să înscrie în deplasare pentru a-și apropia calificarea.
„Avem emoții mari, e dificil să ai astfel de jocuri. Aceste meciuri de baraj au o duritate extraordinară, chiar și domnul Blatter a admis acest lucru. Grecia are prima șansă pentru că este echipa mai valoroasă și mai experimentată, dar noi vom face totul pentru a câștiga. Tătărușanu e apt pentru joc, iar Chiricheș va veni ori în această seară, dacă va primi acea mască, ori în cursul zilei de mâine. Tătărușanu a făcut normal astăzi tot antrenamentul. Ne interesează să marcăm pentru a obține calificarea. Mai am două-trei incertitudini în ceea ce privește primul ‘unsprezece’. Am vorbit cu băieții să fie calmi. În cazul unei ratări a calificării nu le va lua nimeni capul. Într-un asemenea meci dai totul așa că sunt siguri că jucătorii vor face risipă de efort”, a declarat Victor Pițurcă în cadrul unei conferințe de presă.
Partida Grecia – România contând pentru manșa tur a play-off-ului Cupei Mondiale se va disputa, vineri, de la ora 21.45, pe stadionul „Giorgios Karaiskakis” din Pireu, returul fiind programat pe Arena Națională la 19 noiembrie, începând cu ora 21.00.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER