Vești proaste pentru Pițurcă:** e pe cale să-l piardă pe Florescu la meciul cu Slovenia

În mandatul lui Răzvan Lucescu, unul dintre favoriții acestuia a fost George Florescu, fotbalistul purtând și numărul 10. Totodată, actualul jucător a lui Arsenal Kiev a fost și printre cei mai criticați, fapt ce nu l-a determinat însă pe Victor Pițurcă să îl „sară” de pe lista sa.

Într-un comunicat dat ieri pe site-ul FRF, Florescu apărea pe o listă de 12 stranieri ce urmează să fie convocați pentru partida de pe 15 august, împotriva Sloveniei.

Din nefericire pentru selecționer, Florescu are șanse mari să rateze convocarea. După ce a jucat în primele două etape ale campionatului din Ucraina, clujeanul s-a accidentat și a ratat ultimul joc al echipei sale, împotriva Zoryei Lugansk, pe care colegii săi, printre care și Ionuț Mazilu, l-au câștigat cu scorul de 3-1.

Florescu a suferit o entorsă la gleznă și este în repaus de circa două săptămâni. În ultimele zile, mijlocașul a făcut ședințe de kinetoterapie la Cluj, cu specialistul CFR-ului, însă are mari șanse să rateze convocarea la echipa națională, la care ar trebui să se prezinte pe 12 august, la Mogoșoaia.

Articol scris de Mihai CINPOERU

Publicat: 01 08. 2012, 12:41
Actualizat: 01 08. 2012, 12:42