Victor Becali e șocat de oferta primită de Edi Iordănescu de la FRF! Cum a reacționat când a auzit suma din contract
Victor Becali a comentat oferta pe care FRF i-a propus-o lui Edi Iordănescu pentru prelungirea contractului de selecționer al naționalei României și s-a declarat șocat de salariul scos la înaintare de președintele Răzvan Burleanu.
Conform informațiilor deținute de impresar, antrenorului în vârstă de 46 de ani i-a fost oferită o mărire salarială de 5.000 de euro, care i-ar fi permis să aibă o remunerație lunară de 25.000 de euro. Însă, Edi Iordănescu nu a acceptat propunerea și a transamis că își dorește o vacanță, pentru a fi mai mult alături de familie.
„Mi se pare jignitoare”. Victor Becali, reacție tranșantă despre oferta primită de Edi Iordănescu de la FRF
Edi Iordănescu nu mai este selecționerul României din data de 22 iulie 2024, atunci când s-a comunicat oficial ruperea colaborării dintre antrenor și Federația Română de Fotbal. S-a încheiat astfel un nou mandat la prima reprezentativă, unul foarte de scurt de altfel, de doar doi ani și jumătate. Tehnicianul fusese instalat la cârma naționalei pe 26 ianuarie 2022.
După ce s-a anunțat oficial că nu mai este selecționerul României, Edi Iordănescu a publicat o amplă scrisoare de adio pe rețelele de socializare și, printre altele, a explicat motivele ce l-au determinat să nu semneze un nou acord cu FRF. Iordănescu Jr. a transmis răspicat că nu partea financiară a blocat negocierile dintre el și Răzvan Burleanu, ci simplul fapt că și-a dorit o pauză, pentru a fi mai mult timp alături de familie.
Însă, Victor Becali deține anumite informații potrivit cărora, FRF i-ar fi oferit lui Edi Iordănescu o mărire salarială de 5.000 de euro odată cu noul contract. Impresarul consideră această sumă ca fiind jignitoare și lasă de înțeles că ar fi putut avea un impact în decizia antrenorului:
„A fost opțiunea lui (n.r. – de a pleca de la națională). Din ce am înțeles, i s-ar fi propus o mărire de salariu de 5.000 de euro. Mi se pare jignitoare această ofertă.
Nu mi se pare normal ca un antrenor al echipei naționale care s-a calificat la un turneu final, a câștigat grupa… mi se pare ridicolă suma de 25.000 de euro pentru un selecționer”, a declarat Victor Becali, la Digi Sport.
„Tot ar fi plecat”
Victor Becali nu a negat că Edi Iordănescu ar fi putut să fie impactat de propunerea financiară primită de FRF, dar cu toate acestea, susține că nu salariul a fost motivul principal din spatele plecării selecționerului. Agentul e convins că antrenorul ar fi părăsit echipa națională a României și în condițiile în care i-ar fi fost oferită o mărire salarială mai mare:
„Nici nu cred că ăsta a fost motivul plecării sale…a prins un moment bun, a primit și ceva oferte. El cred că tot ar fi plecat de la națională indiferent de ofertă.
În momentul ăsta nu mai putea accepta o ofertă de 25.000 de euro, asta e părerea mea”, a completat Victor Becali, potrivit sursei citate.