Victor Becali, ironii după eșecul României în amicalul cu Slovenia: „Probabil că trebuie să jucăm trei reprize!”
Victor Becali i-a ironizat pe jucătorii echipei naționale a României, după meciul amical cu Slovenia.
Meciul amical dintre România și Slovenia s-a disputat joi seară, pe Cluj Arena, iar oaspeții au învins cu scorul de 2-1, după golurile marcate de către Sesko, în minutul 25, respectiv Sporar, în minutul 31. Pentru tricolori a înscris Denis Drăguș, în minutul 63.
Victor Becali, ironii după eșecul României în amicalul cu Slovenia
Totuși, Victor Becali a dat de înțeles că selecționerul și-a făcut treaba și nu ar trebui să fie criticat pentru faptul că a debutat jucători la echipa națională.
„Spre rușinea mea, m-a prins nepregătit, nu am văzut meciul, dar m-am informat, ca orice suporter. Concluziile sunt că am făcut o repriză a doua mai bună, dar prima repriză… E și concluzia selecționerului, am citit. Să înțeleg că pornim greu, probabil că trebuie să jucăm trei reprize ca să facem ceva.
Un singur lucru e clar, că e foarte mult de muncă și nu cred că avem așa de mulți jucători valoroși la dispoziție. Nu îi iau apărarea lui Edi Iordănescu, dar el trebuie să îi pregătească, să cunoască toți jucătorii, cred că e într-o situație foarte delicată și el, foarte delicată. Are o misiune foarte grea, nu sunt jucătorii atât de valoroși, mulți zic că de ce n-a început cu ăla, cu celălalt.
Încearcă și el jucătorii, dacă nu acum, când? Jucătorii care sunt certitudine, nu ai nevoie neapărat de ei acum, sigur că au nevoie de meciuri ca să se cunoască, dar se accidentează unul, trebuie să apelezi la altă variantă și trebuie să-i cunoști pe toți. Fără să-i iau apărarea lui Edi, că nu-s avocatul lui”, a spus Victor Becali, potrivit Sport Total FM.