Victor Pițurcă: „Avem probleme!”
Selecționerul Victor Pițurcă e nemulțumit de faptul că mulți fotbaliști de la națională nu au continuitate în joc. Antrenorul primei reprezentative, Victor Pițurcă, se declară foarte îngrijorat în perspectiva meciului oficial cu Franța, de luna viitoare. Motivul? Mulți dintre selecționabili nu sunt în cea mai bună formă și traversează momente mai puțin fericite la echipele de club la care activează. „Împotriva Franței avem nevoie de toți jucătorii valizi și în cea mai bună dispoziție de joc. Chiar și așa, ne va fi foarte greu, deoarece Franța are individualități mai mari decât avem noi“, a declarat Piți. „Nu știu ce se întâmplă cu unii jucători, dar suntem într-un moment greu. Avem mulți fotbaliști cu situații delicate, fie din pricina accidentărilor, fie pentru că li s-a schimbat statutul la echipa de club. Eu sper, totuși, ca în cele zece zile care au mai rămas până la reunirea lotului să se schimbe puțin lucrurile și să pot conta pe fotbaliști sănătoși și cu meciuri în picioare“, a punctat selecționerul.
Vineri trimite telegramele
Chiar dacă lucrurile nu stau prea bine în privința lotului pe care îl poate avea la dispoziție, Victor Pițurcă nu anunță surprize mari pentru meciul cu Franța. El va trimite sâmbătă telegrame de convocare fotbaliștilor din străinătate, iar pe cei din campionatul intern îi va anunța pe 5 octombrie. Selecționerul a solicitat ca, în ciuda faptului că echipele care joacă în Cupa UEFA evoluează joi seara, niciun meci din Liga I să nu se mai joace lunea, pentru a se evita repetarea situației dinaintea partidei cu Lituania.
Cantonament la Constanța
Tricolorii nu vor pregăti meciul cu Franța la Mogoșoaia, acolo unde era de obicei locul de cantonament. Selecționerul vrea ca echipa să plece încă de luni la Constanța și să se antreneze acolo până la ora jocului. Naționala va fi cazată, ca de obicei, la Rex, iar oaspeții, care vor veni probabil joi, vor sta la Iaki. Meciul cu Franța este programat sâmbătă, 11 octombrie, de la ora 20:30, și este ultimul joc oficial al României din acest an. Pe 19 noiembrie, tricolorii mai au aranjat un meci amical, contra Georgiei.
Florin Bratu este golgheterul lotului
Nu doar că mulți dintre fotbaliști au probleme la echipele de club este un lucru îngrijorător, ci și faptul că și mai puțini dintre ei marchează în campionatele în care evoluează. Mutu a punctat o dată în acest sezon, iar Marica de două ori, în vreme ce Dică, Daniel Niculae și ceilalți fotbaliști din străinătate nu s-au întâlnit cu golul. În acest moment, cel mai prolific jucător de națională e dinamovistul Florin Bratu, care a marcat de șapte ori în acest sezon pentru Dinamo.
Galamaz, în locul suspendatului Ghionea
Eliminat în Feroe, stelistul Sorin Ghionea va trebui să stea două etape pe tușă, în acest fel Pițurcă mai pierzând un fotbalist pe care l-ar fi putut avea în lot. Ca soluție de înlocuire a apărut în ultima perioadă fundașul Unirii Urziceni, George Galamaz. „E un jucător care a evoluat bine în acest sezon și ar putea fi o soluție și pentru echipa națională“, a recunoscut zilele trecute selecționerul.
Â
18 zile mai sunt până la meciul cu Franța, programat pe 11 octombrie la Constanța
Â
Â
Â